Moțiunea de cenzură inițiată de Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan va fi votată luni, 14 iulie, în plenul reunit al Parlamentului, după ce va fi prezentată oficial joi, 10 iulie, de la ora 10, potrivit deciziei Birourilor Permanente reunite ale Camerei Deputaților și Senatului, citate de Europa Liberă România.

Documentul a fost depus miercuri la Parlament de reprezentanții AUR și este semnat de 132 de parlamentari din grupurile AUR, SOS România, POT și de parlamentari neafiliați, a relatat HotNews.ro.

Pentru ca moțiunea de cenzură să ducă la demiterea Guvernului, este nevoie de cel puțin 233 de voturi în plenul reunit. În actuala configurație parlamentară, în care coaliția de guvernare deține 331 de mandate, iar opoziția, doar 153.

„Sunt două lucruri importante și sigure: avem mai mult decât numărul minim necesar pentru a depune moțiunea, dar numărul de semnături nu este suficient pentru a și trece”, a declarat deputatul AUR Mihai Enache, citat de News.ro.

Enache a făcut apel către parlamentarii care au criticat măsurile fiscale asumate de Guvernul Bolojan să nu se limiteze la declarații televizate, ci să voteze efectiv împotriva Executivului: „Singura modalitate de a bloca aceste măsuri de austeritate pe care și ei le critică este de a vota moțiunea”.

Critici la adresa măsurilor fiscale

Moțiunea vine ca reacție la angajarea răspunderii guvernamentale asupra unui pachet de măsuri fiscale controversate, care includ, printre altele, creșterea TVA de la 19% la 21%.

Potrivit semnatarilor moțiunii, măsurile sunt considerate „austeritate aplicată celor mulți și necăjiți, nu clientelei de lux a statului”, arată Hotnews.ro.

În textul moțiunii, semnatarii acuză Guvernul că îi „jefuiește din nou pe românii care au muncit o viață” și că miniștrii Cabinetelor Ciucă și Ciolacu „nu și-au cerut scuze pentru anii de proastă guvernare”. 

Bolojan: „Ne împrumutăm scump”

Premierul Ilie Bolojan a prezentat luni, în Parlament, pachetul de măsuri fiscale, justificându-l prin necesitatea corectării deficitului bugetar excesiv. „Pentru fiecare 100 de lei încasați, statul a cheltuit 132. România se împrumută scump în fiecare zi pentru a funcționa. Acest lucru trebuie să se oprească, altfel ne așteaptă junk-ul — statutul de țară nerecomandată pentru investiții”, a avertizat premierul.

Guvernul s-a angajat să reducă deficitul bugetar pentru a evita suspendarea fondurilor europene. Marți, România a scăpat deocamdată de o astfel de sancțiune din partea miniștrilor de Finanțe ai UE, dar ECOFIN a cerut înăsprirea politicii bugetare și prezentarea unor măsuri clare până la 15 octombrie 2025, potrivit informațiilor publicate de Europa Liberă România.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!