Vremea va fi capricioasă și chiar periculoasă, în timpul după-amiezii de sâmbătă, avertizează Administrația Națională de Meteorologie.

Potrivit unui anunț făcut sâmbătă dimineață, între orele 15 și 20, tot Bihorul este vizat de un cod roșu de intensificări puternice ale vântului, instabilitate atmosferică deosebit de accentuată.

„În județele Caraș-Severin, Timiș, Arad și Bihor vor fi intervale scurte de timp în care local se vor semnala intensificări puternice ale vântului, cu viteze de peste 90...100 km/h. Pe alocuri vor fi căderi de grindină de medii și mari dimensiuni și averse  torențiale (cantități de apă de peste 50 l/mp în perioade foarte scurte)”, a transmis ANM.

Pentru restul Transilvaniei, meteorologii au instituit un cod portocaliu, iar alte județe sunt sub cod galben. Singura zonă a României nevizată de un cod meteo este cea a Dobrogei, inclusiv litoralul. 

Un cod roșu a fost în vigoare și vineri seară, în zona montană din Bihor. 

UPDATE: Evitați deplasările!

ISU Bihor a trimis un mesaj de avertizare de tip Ro-Alert către bihoreni, sâmbătă la prânz, prin care i-a anunțat despre codul roșu instituit.

„Evitați deplasările și luați măsuri de autoprotecție în acest interval orar”, au transmis autoritățile.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!