Biblioteca Județeană Gheorghe Șincai Bihor își va deschide o secție în clădirea din incinta Orășelului Copiilor din cartierul Rogerius.

În cel mult 30 de zile, municipalitatea orădeană va pune la dispoziția bibliotecii un spațiu de 27 metri pătrați situat la nivelul superior al clădirii.

„Spațiul este situat cum urci pe scări, în partea dreaptă. Există acolo trei săli de-a lungul unui hol mai puțin frecventat în prezent care vor fi folosite ca sală de bibliotecă”, a declarat pentru BIHOREANUL șeful Direcției Patrimoniu Imobiliar din cadrul Primăriei Oradea, Lucian Popa.

Spațiul va fi pus a dispoziția Bibliotecii Județene cu titlu gratuit, pentru o perioadă de 5 ani.

„În principiu amenajarea spațiului nu ar trebui să dureze foarte mult. Odată făcute amenajările necesare, reprezentanții bibliotecii și-ar putea muta aici rafturile și cărțile. Pregătirile nu ar trebui să dureze mai mult de o lună. Undeva în luna mai, biblioteca ar putea fi deschisă”, a apreciat Popa.

Viitoarea bibliotecă ar mări portofoliul de activități din Orășelul Copiilor, oferind atât părinților cât și micuților care îi trec pragul posibilitatea să petreacă timp răsfoind cărți sau să împrumute volume.

Consiliul Local Oradea, reunit joi în ședință ordinară, a aprobat fără comentarii propunerea de atribuire către bibliotecă a spațiului din Orășelul Copiilor.

Vezi mai jos HCL-ul privind atribuirea spațiului către Biblioteca Județeană Gheorghe Șincai Bihor!

 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!