După atacul sălbatic asupra super-toaletei de pe Barcăului, unde trei mici și periculoși vagabonzi au făcut praf ditamai scula de 70.000 de euro, credeam că lucrurile s-au liniștit, în sensul că Primăria a luat măsuri.

Fals! Aflăm că alte și alte asemenea stabilimente, adică bude - care la un moment dat vor găzdui întreaga economie națională - au fost devastate.

Primăria și edilul-șef ne roagă pe noi, cetățenii, să-i turnăm pe cei care-și bagă picioarele și obiectele nepotrivite în bunul obștesc. Mirarea mea: cum se face că, dacă bagi 100.000 de euro într-un ansamblu sanitar, nu mai ai 100 de euro să poți planta și o nenorocită de cameră de supraveghere?

Apoi, nu înțeleg de ce primarul Birta nu a ieșit să ne spună ce s-a întâmplat cu cei trei mici derbedei care au fost prinși devalizând toaleta de pe Barcăului. Să afle tot poporul că li s-a tras o dungă roșie în buletin, că au fost privați de programul cornul și laptele, că li s-a interzis să se drogheze în curtea școlii...

Acest articol este un pamflet și va fi tratat ca atare

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!