Marcată de dezvăluirile BIHOREANULUI din primăvară, despre cum a făcut praf 15 milioane lei din PNDL reabilitând şcoala din satul Ţigăneştii de Criş, de-a demolat-o în loc s-o repare, şi cum a provocat suspendarea de către Inspecţia în Construcţii a proiectelor pentru înfiinţarea reţelelor de apă şi de canalizare din cauza problemelor de proiectare şi execuţie, primăriţa comunei Brusturi, Livia Bârlău, s-a gândit să-şi "solidarizeze" consătenii prin strângerea de semnături pe o petiţie care să fie trimisă ziarului, cu cererea ori chiar somaţia de a nu mai scrie despre asemenea "realizări".

Atâta doar că şi-a ales prost momentul, taman după ce a cerut Consiliului Local să aloce încă 449.000 lei din bugetul comunei pentru repararea a trei poduri, din satele Brusturi, Cuieşd şi Ţigăneştii de Criş, "reparate" şi în 2019 cu peste 420.000 lei de la Guvern.

Doar scandalul iscat de opoziţia din Consiliu, care a întrebat cine răspunde pentru risipirea banilor din 2019, cine a semnat recepţionarea lucrărilor de atunci şi de ce nu cere Primăria în instanţă remedierea deficienţelor pe cheltuiala executantului au oprit, deocamdată, planul primăriţei de a arăta BIHOREANULUI cât de mult o preţuiesc consătenii...