Echipe mixte de control au continuat sâmbătă verificările în zonele publice aglomerate şi la terasele din Bihor, pentru a vedea dacă cetăţenii respectă regulile menite să prevină răspândirea Covid-19.

Lăudabil pentru proprietarii de localuri şi pentru clienţi este că, potrivit unui comunicat transmis duminică de Poliţia Bihor, toată lumea respectă normele impuse, dovadă că nicio amendă n-a fost dată sâmbătă, din aceste motive.

„Menţionăm că în cursul acţiunilor punctuale, desfăşurate la localurile publice cu terase, nu au fost constatate abateri privind nerespectarea regulilor de distanţare socială şi a normelor recomandate de specialişti. În acest context, le mulţumim bihorenilor pentru că au înţeles importanţa respectării prevederilor legale şi a măsurilor de protecție sanitară, în prevenirea infectării cu noul virus”, se arată în comunicatul transmis de Poliţie.

În schimb, echipele au scris 85 de amenzi, în valoare totală de 44.090 de lei, pentru alte nereguli. 11 amenzi în valoare de 10.000 de lei au fost date unor firme care nu respectau prevederile privind protecţia consumatorilor, 62 de sancţiuni (în valoare de 24.908 lei) le-au primit bihoreni care au avut abateri la codul rutier, iar 12 amenzi (în valoare de 9.200 de lei) s-au dat pentru încălcarea ordinii şi liniştii publice.

Controalele la localuri şi în zonele publice aglomerate vor continua, promit autorităţile. Bihorenii pot reclama încălcări ale normelor de protecţie sanitară la linia TelVerde – 0800.800.165.

În cadrul misiunilor de sâmbătă au fost angrenați 160 de reprezentanți ai instituțiilor de aplicare a legii din județul Bihor, respectiv 107 polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, 28 de jandarmi de la Inspectoratul Județean de Jandarmi Bihor, 6 cadre ale Poliției Locale Oradea, 3 pompieri militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana” al judeţului Bihor, 2 comisari ai Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor, 2 inspectori ai Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, 2 inspectori ai Direcției de Sănătate Publică, precum și 10 inspectori ai Inspectoratului Teritorial de Muncă.