Judeţul Bihor a fost lăudat de ministrul Mediului, Tánczos Barna, pentru modul în care gestionează deşeurile, oficialul spunând că judeţul este fruntaş în ţară la colectarea deşeurilor, inclusiv reciclarea lor. Trebuie menţionat că, spre deosebire de Bihor, în multe judeţe din ţară, nu există un sistem integrat de colectare şi reciclare a deşeurilor, ceea ce face ca şi rezultatele României la acest capitol să fie foarte slabe.

Tocmai de aceea, a spus ministrul, este nevoie de soluţii eficiente pentru combaterea contrabandei cu deşeuri dinspre ţări europene şi a altor ilegalităţi care se produc în această zonă.

Pentru îmbunătăţirea stării actuale, prefectul Dumitru Ţiplea i-a înmânat o serie de propuneri de modificări legislative.

Importul de gunoaie, o problemă

Aflat în prima vizită oficială în Bihor, Tánczos s-a întâlnit, la Prefectură, cu Ţiplea, dar şi cu şefii instituţiilor deconcentrate din subordinea Ministerului Mediului, adică Agenţia pentru Protecţia Mediului, Garda de Mediu, Direcţia Silvică.

Ministrul a felicitat autorităţile publice locale şi Consiliul Judeţean pentru sistemul de management integrat al deşeurilor. „Sunt puţine judeţe care se pot mândri cu o asemenea performanţă şi am constatat cu plăcere că în continuare există o implicare serioasă în perfecţionarea sistemului. Bihorul poate fi un exemplu pentru foarte multe judeţe şi chiar pentru capitala României”, a declarat Tánczos.

În acest context, a spus oficialul, o problemă care trebuie soluţionată este a cea a importurilor de gunoaie din străinătate, ministrul vorbind despre firmele care, în acte, importă materiale second-hand, dar în realitate aduc gunoaie, aşa cum comisarii de mediu au depistat în ultimii ani în Ineu, Vadu Crişului şi Sâniob.

„Judeţul Bihor este printre judeţele fruntaşe în ceea ce priveşte gestionarea deşeurilor şi este inadmisibil ca în asemenea judeţ să autorizăm zeci de puncte de depozitare sau de lucru unde anumite companii, sub această autorizare, desfăşoară activităţi ilegale şi să pună o asemenea presiune pe autorităţile locale care încearcă să dezvolte problema deşeurilor, aşa cum trebuie, într-o ţară civilizată europeană”, a declarat Tánczos.

„Constatăm că intră în continuare în România, pe baza unor documente care ulterior se constată a fi false sau completate incorect, cantităţi de materiale second hand sau alte bunuri care sunt abandonate în străinătate”, a spus Tánczos, adăugând că este în continuare nevoie de controale serioase la graniţa României, alături de poliţiştii de frontieră.

Graţie acestor controale, a mai declarat oficialul, în ultimele luni au fost identificate reţele organizate care importă deşeuri, fără a lămuri dacă aceste reţele operau şi în Bihor sau nu.

Propuneri de îmbunătăţire

Pe de altă parte, prefectul Ţiplea i-a înmânat ministrului o serie de propuneri de modificări legislative, pe care le-a întocmit alături de directoarea APM Bihor, Sanda Mercea, şi de comisarul şef al Gărzii de Mediu Bihor, Sever Şerbănescu.

Una dintre ele vizează aşa-numitele depozite de stocare temporară a deşeurilor nepericuloase, pentru care legislaţia de acum este cam permisivă. „Azi, conform legislaţiei, oricine doreşte să facă o stocare temporară până la trei ani poate să fie autorizaat în câmp, pe un teren foarte puţin amenajat, nu e nevoie de platformă betonată sau impermeabilă, de scurgerea unor eventuale deşeuri sau colectarea acelor deşeuri”, a declarat prefectul Bihorului.

De asemenea, nici distanţa acestor depozite faţă de localităţi nu este reglementată, la fel cum intermediarii – cei care transferă deşeurile spre fabricile de reciclare – nu sunt controlaţi eficient.

Tánczos a apreciat documentul primit, precizând însă că i-ar fi plăcut ca asemenea propuneri să fie transmise fără a fi nevoie de intervenţia prefectului.

Ulterior, după şedinţa de lucru la Prefectură şi o plimbare pe malul stâng al Crişului Repede, ministrul a vizitat şi depozitul judeţean de deşeuri din Episcopia, administrat de firma Eco Bihor. 

Citeşte mai jos propunerile înaintate de Prefectura Bihor: