Pe când Ilie Bolojan era primar al Oradiei și președinte al PNL Bihor, în 2017, între cei doi viceprimari ai săi, Mircea Mălan și Florin Birta, s-a dus o luptă pentru șefia organizației municipale. Favorit părea cel dintâi, dar a câștigat-o cel din urmă.

Mălan avea 45 ani, din care 24 în partid, experiență într-o profesie eminamente liberală, avocatura, și răspundea de proiecte de anvergură. La 34 ani, Birta avea 16 ani vechime în PNL, diplomă tot în Drept, dar fără a fi profesat în privat, conducând anterior CSM Oradea. În disputa precedată de o campanie pe care Mălan a acuzat-o ca fiind murdară (în toiul ei s-a ales cu un denunț la DNA, formulat de un coleg), Birta l-a surclasat cu 7 voturi (pentru el optaseră 403 liberali orădeni, pentru Mălan 396). Urmarea se știe: cel căruia Bolojan avea să-i predea ștafeta de primar în 2020 a fost Birta, nu Mălan, luat vice la CJ.

Săptămâna trecută, Birta l-a învins din nou pe Mălan. De data asta i-a suflat șefia PNL Bihor (e drept, interimară, până revine Bolojan în partid), iar diferența a fost mai netă: în Biroul Județean a avut 21 voturi, Mălan 8. După, cei doi și-au strâns mâinile și au zis că vor „face echipă” mai departe, dar cam crispați.

Neinițiații s-ar putea întreba ce i-a apucat pe liberali să se bată între ei taman înaintea unei campanii în care Mălan candidează la președinția CJ. Răspunsul e banal: dosarul de candidatură trebuie semnat la partid de un șef legitim al organizației, fie și provizoriu. Numai că, dacă Birta nu își depunea candidatura, Mălan nu pornea cu stângul în bătălie, ca învins între ai săi.

Logica spune că șeful organizației județene de partid ar trebui să fie cel care face parte din administrația județului și viceversa (cine are relație mai apropiată cu primarii, dacă nu președintele CJ?), motiv pentru care nu puțini cred că, la fel ca totdeauna și pentru orice, și pentru ascensiunea „contra naturii” a lui Birta tot „Bolojan e de vină”. Nu Birta l-a „periat”, așteptându-l la aeroport când a venit acasă prima oară ca președinte al României?

Dar, la fel ca în natură, și în politică se impun cei hotărâți să domine. De ce să se fi dat Birta la o parte? - pot argumenta alții? Nu ar fi fost un simulacru? Nu cumva e Birta „mai pe fază” decât Mălan, vădind inițiativă, de vreme ce el, nu Mălan, a luat poziție în momente-cheie, de exemplu când Bolojan devenise ținta fake-urilor ori când a propus diverse politici publice?

Birta a dovedit, cel puțin până acum, mai multă  ambiție și voință de putere, pe când Mălan parcă a așteptat ca puterea să-i parvină „ritualic”. Or, puterea, cu tot ce decurge din ea, în primul rând autoritatea, nu se moștenește și nu pică din cer. Se câștigă, se smulge și se exersează zi de zi. Birta se arată, pur și simplu, mai „animal politic” decât Mălan. Dacă asta e spre binele propriului partid se va vedea curând, când vom vedea cât trage în campanie pentru cel pe care l-a învins...

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!