Scandalul etnic de la Şcoala Bălcescu din Oradea pare că se va stinge. Primarul Florin Birta şi reprezentanţii Eparhiei Reformate de pe lângă Piatra Craiului au semnat, luni, un act adiţional la contractul prin care cultul religios asigură gratuit o clădire pentru Şcoala Nicolae Bălcescu.

"Am avut azi o întâlnire cu reprezentanţii Episcopiei Reformate, două runde de întâlniri, după care am semnat un act adiţional la contractul deja existent, prin care scrie că pentru anul şcolar 2022 - 2023 în clădirea pusă la dispoziţie de Eparhie se va permite şi accesul claselor cu predare în limba română. Nu mai este o clădire exclusivă pentru învăţământ în limba maghiară", a declarat, luni, primarul Florin Birta pentru BIHOREANUL.

Potrivit edilului, contractul între Primărie şi Eparhie nu se modifică, iar municipalitatea va beneficia de clădirea nouă fără să plătească vreun leu.

"Vom putea folosi clădirea în aceleaşi condiţii. Mulțumesc Eparhiei Reformate pentru înțelegerea de care a dat dovadă", a spus primarul.

Actul adiţional va fi transmis de Primărie către Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor, instituţia care s-a pronunţat săptămâna trecută şi a spus că utilizarea clădirii renovate de Eparhia Reformată exclusiv pentru elevii maghiari reprezintă un risc de segregare.

Cel puțin o clasă de elevi români de la Școala Nicolae Bălcescu se va muta în clădirea pe care Eparhia Reformată a pregătit-o pe strada Cuza Vodă, inițial exclusiv pentru elevii maghiari

"Urmează să facem o adresă către Inspectoratul Şcolar, să le comunicăm acest act adiţional şi să întreprindem demersurile pentru a obţine avizele, ceea ce înseamnă că undeva de luni vom intra în normal", a declarat Birta.

Până ca elevii să poată intra în clădirea nouă, va mai fi nevoie ca Ministerul Educaţiei să emită un ordin prin care să confirme autorizaţia dată deja de Agenţia Română pentru Asigurarea Calităţii în Învăţământul Superior.

Primarul Birta a mai precizat că el însuşi va merge marţi la Bucureşti, la Ministerul Educaţiei, pentru a se asigura că ordinul va fi emis cât mai repede, iar elevii vor rămâne în două schimburi doar în această săptămână.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!