La Școala Gimnazială Nicolae Bălcescu din Oradea, aflată în centrul unui scandal cu acuzații de segregare etnică ce a determinat introducerea schimbului de după-masă, noul an școlar a început, luni, cu un discurs dur al reprezentantei părinţilor şi cu un moment de reculegere faţă de „moartea clinică” a programului de studiu.

La festivitate, părinții au stat la coadă ca să semneze o petiție pentru autorități, unii au purtat banderole albe pe brațe sau eșarfe albe la gât, în semn de protest, iar toate cadrele didactice au fost îmbrăcate complet în negru.

„Seral la gimnaziu”

„Începem anul cu stângul, dar îl vom termina cu dreptul. Nu pentru că am fi stângaci, ci se pare că ne-am născut sub o stea fatidică, nenorocoasă. Noi, părinţii, suntem plimbaţi între instituţii, îmbălsămaţi ai neantului şi pedepsiţi fară vină. Ar fi fost frumos să fi început anul școlar 2022-2023 după doi ani de pandemie cu zâmbetul larg desfăşurat pe faţă, cu veselie, voiciune, dar, stupoare, începem cu risc de segregare. După 10 ani de căutări de soluţii. În acest context, scoala ne primeşte cu un cadou: se numeşte seral la gimnaziu. Nu suntem mulţumiţi şi pentru că nu putem accepta ca după 10 ani de căutări să ne aflam în acelaşi colaps”, a spus, de la prezidiu, Ramona Moraru, preşedinta Asociaţiei Părinţilor.


Discursul integral al Ramonei Moraru, preşedinta Asociaţiei Părinţilor

După cum BIHOREANUL a arătat, scandalul la Şcoala Bălcescu a apărut al finalul săptămânii trecute, după ce părinţii au aflat că elevii vor merge la ore în două schimburi. Motivul? Sălile de clasă sunt insuficiente în contextul în care o clădire recent reabilitată, pe strada Cuza Vodă, în care trebuiau să se mute toate clasele maghiare din școală, nu va putea fi folosită, lipsind un ordin al Ministerului Educației de autorizare. Mai mult, ordinul nici nu va veni, pentru că mutarea elevilor maghiari acolo este considerată de autorități o segregare.

Drept urmare, de marți începând, elevii de-a IV-a și de-a VI-a vor merge la școală după-amiaza.

Profesorii, nemulțumiți și ei

Situația îi nemulțumește nu doar pe părinți, ci și pe profesori. „Azi, noi, dascălii, suntem triști din cauză că programul școlar al școlii se află în moarte clinică. Dragi conducători ai autorităților, trebuie să neteziți drumul copiilor către școală!”, a spus, tot de la prezidiu, Alina Deliman, consilier educațional.

Directoarea școlii, Monica Costa, a avut la prezidiu un discurs temperat și motivațional pentru elevi și profesori, în timp ce ulterior, într-o declarație făcută la solicitarea jurnaliștilor, a subliniat și ea că și profesorii sunt nemulțumiți de situație.

„Nu numai părinții sunt nemulțumiți de program. Foarte mulți dintre noi am fost elevi care am învățat în programul de după amiază și ne-am amintit cât de greu a fost să ne desfășurăm activitățile după amiază, când deja puterea de concentrare era mult diminuată. Asta automat va duce la o diminuare a performanței și a elevilor, și a profesorilor”, a precizat directoarea.

Întrebată dacă situația nu ar putea fi rezolvată de autoritățile locale prin alocarea altei clădiri, aceasta a explicat că nu, având în vedere că un alt imobil nu are avizul ARACIP (Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior), pe care clădirea de pe Cuza Vodă îl are încă din luna mai.


Toate cadrele didactice ale Școlii Nicolae Bălcescu s-au îmbrăcat în negru, luni, în prima zi de școală, în semn de protest față de lipsa spațiilor necesare pentru toate clasele

În stand-by

Profesori, părinți și elevi așteaptă cu interes rezultatele negocierilor dintre Primărie și Eparhia Reformată, care e proprietara clădirii de pe Cuza Vodă. Primarul Florin Birta are luni o întâlnire programată pe această temă și rămâne de văzut dacă va găsi o soluție sau copiii vor rămâne în două schimburi.

Dacă se va întâmpla asta, părinții au de gând să organizeze un protest, luni, 12 septembrie. Până atunci, au pus sute de semnături pe o petiție anume făcută, adresată autorităților locale, prin care cer rezolvarea rapidă a problemei. Ca să semneze documentul, disponibil în holul școlii, părinții au stat la coadă.

Întrebați de BIHOREANUL, mai mulți părinți au declarat că nu văd nicio segregare în faptul că elevii maghiari ar învăța într-o clădire în care sunt doar ei, mai cu seamă că pentru asta a investit Eparhia Reformată.

De asemenea, părinții au spus că în Oradea există mai multe unități de învățământ care procedează la fel, adică au secția de maghiară în clădiri separate, iar Inspectoratul Școlar și Ministerul Educației nu au o problemă cu ele.

Emoții de bobocei

În ciuda supărării provocate de acest scandal, atmosfera la debutul noului an școlar de la Școala Bălcescu a fost plăcută și emoționantă.

Elevii din clasele mai mari au fost bucuroși să-și revadă colegii și profesorii, cu care s-au îmbrățișat lung. În schimb, cei mai mici dintre elevi, cei din clasele pregătitoare, au fost stingheri, mulți cu lacrimi în ochi și lăsând impresia că nu înțeleg de ce trebuie să facă această schimbare. Toți au avut buchete sau coșuri cu flori în mână, care au colorat atmosfera.

Ca să le îndulcească sosirea la școală, un moment aparte a fost dedicat lor: după ce s-a auzit primul sunet de clopoțel din anul 2022-2023, toate clasele pregătitoare au defilat, prin careu, alături de învățătoare și în aplauzele tuturor.

UPDATE: Situație rezolvată

Scandalul etnic de la Școala Bălcescu din Oradea pare că se va stinge. Primarul Florin Birta și reprezentanții Eparhiei Reformate de pe lângă Piatra Craiului au semnat, luni după amiază, un act adițional la contractul prin care cultul religios asigură gratuit o clădire Școlii Nicolae Bălcescu.

Potrivit înțelegerii la care au ajuns cele două părți după negocieri, în acest an școlar vor putea intra în clădire și clasele de elevi români. Înainte de a se muta, însă, mai este nevoie ca Ministerul Educației să autorizeze imobilul.

Detalii, în articolul: Biserica a cedat: Scandalul etnic de la Școala Bălcescu din Oradea pe final, după ce Eparhia Reformată a acceptat să primească și români în clădirea sa

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!