Simptomele bolii varicoase sunt reprezentate de dureri la nivelul membrelor inferioare, cel mai frecvent pe traiectul venei afectate.

Durerile apar în cazul unei imobilizări prelungite sau a statului în picioare prelungit (ortostatism), fiind agravate de creşterea temperaturii. Ele apar în general spre sfârşitul zilei. De asemenea senzaţia de "picioare grele", arsuri, furnicături sau chiar prurit (mâncărimi), crampe (în timpul nopţii de obicei) şi edeme la nivelul piciorului şi călcâiului (adică acumulări de lichid).

ATENŢIE! Persoanele care stau timp îndelungat în picioare şi persoanele sedentare prezintă un risc mai crescut de varice.

Pentru persoanele sedentare sau cele care au profesiuni ce implică sedentarismul este benefică mobilizarea la un interval de minimum două ore, pentru activarea circulaţiei de retur.

Băile prea cale şi sauna nu sunt recomandate persoanelor cu tulburări ale circulaţiei venoase, iar la femei aplicarea de ceară caldă pentru epilare şi purtarea pantalonilor strâmţi este de evitat.

De asemenea nu este recomandat consumul de alcool în exces deoarece provoacă vasodilataţie periferică.

REŢINEŢI! Complicaţiile varicelor sunt reprezentate de dermatită (modificări la nivelul pielii ca urmare a încetinirii circulaţiei venoase), hemoragie, obstrucţia venoasă (numită flebită) şi cea mai redutabilă, ulcerul varicos.

Diagnosticul varicelor membrelor inferioare se pune pe baza examenului clinic din cadrul consultaţiei medicale şi prin ecografia Doppler, care măsoară fluxul sanguin de la nivelul venelor.

Leziunile determinate de varice sunt în general ireversibile, doar tratamentul chirurgical putându-le face să dispară.

Există însă metode pentru evitarea apariţiei de noi varice şi anume menţinerea membrelor inferioare la orizontală şi puţin mai sus de nivelul bazinului, în timpul serii, timp de circa 20 de minute, aplicarea de jeturi de apă rece timp de 10 minute şi ridicarea cu câţiva centimetri a patului la capătul dinspre picioare pentru a uşura returul venos în timpul nopţii.

Persoanele care prezintă deja leziuni varicoase pot utiliza ciorapii cu compresie. De asemenea se poate preveni apariţia complicaţiilor în condiţiile unor călătorii mai lungi, prin mişcări regulate de flexie şi extensie a picioarelor timp de 15 minute la fiecare oră şi o hidratare corespunzătoare (1,5 - 2 litri de apă pe zi).

Tratamentul medicamentos al varicelor cu produsele existente în acest moment nu a demonstrat nicio eficienţă, aceasta fiind opinia specialiştilor bazată pe numeroase studii.

Tratamentul chirurgical constă în injectarea unui produs special inofensiv la nivelul varicelor care sclerozează vena afectată, sau extirparea venei.

Terapia cu laser este frecvent utilizată, mai ales pentru considerente estetice şi constă în focalizarea unui fascicul luminos continuu de înaltă intensitate care distruge sau îndepărtează ţesuturile afectate de la nivelul varicelor.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!