Vechea mantră a orădenilor nemulţumiţi, că "Bolojan e de vină" pentru-absolut-tot (salariile "cele mai mici din ţară" & "impozitele cele mai mari din ţară", "defrişări" & "betonări"), devenită memă pentru alţii (care o livrau ironic ba după o ploaie mai udă, ba după ce lua Naţionala bătaie), s-a transformat în ultimele săptămâni, cu sens schimbat, în ditamai comandamentul naţional.
"O problemă de securitate naţională a României", a opinat CTP-ul, potrivit căruia ar fi "un risc major de securitate" dacă, în furtuna de acum, Bolojan nu rămâne preşedinte sau nu devine premier.
Dilematicul Andrei Pleşu i-a făcut bihoreanului un portret elogios, mărturisind că preşedintele interimar l-a convins prin "adecvare, discreţie, eficienţă, funcţionalitate nedemonstrativă, pe scurt normalitate", căci "prezenţa lui e convingătoare fără retorică, impunătoare fără poză, autoritară fără vanitate", adică fix "ceea ce ne trebuie în clipa de faţă". Pe scurt şi fără rest, "îl votez".
După anti-Bolojaniada cum că personajul în chestiune a furat un TIR în tinereţe, a demolat statuile româneşti din Oradea, este sorosist, om al Sistemului, unul dintre cei doi piloni ai "Binomului", iar pe deasupra mai vrea şi să ne bage în război, săptămâna trecută s-a desfăşurat reversul, o Bolojaniadă a "drepţilor", ornată până şi cu o petiţie (naivă, adresată cui?) menită să-l împingă pe omul nostru la candidatură.
Încă de când Bolojan era premierul tuturor, pronosticul meu a fost că nu va fi nici şef de Guvern, nici măcar ministru, necum dornic de Preşedinţie. E adevărat că Bolojan se achită mai mult decât onorabil de povara pe care o duce, e adevărat că în oricare poziţie, inclusiv în cea de şef al statului, ar fi peste toţi veleitarii care se visează la Cotroceni, pentru că, obsedat de performanţă, este pur şi simplu serios, muncitor şi tenace.
Dar la fel de clar e că în România nu există o masă critică de cetăţeni care să-şi dorească un asemenea conducător, iar între politicieni, cu atât mai puţin. Aflat într-o situaţie socratică adaptată zilelor noastre (atenianul din vechime fusese condamnat să aleagă între exil, adică să renunţe la vocaţia de filozof) şi moarte (prin otrăvirea cu cucută), Bolojan a ales să bea cucuta, adică "moartea politică".
Cum ar veni, deja merită oprobriul că nu răspunde chemării Patriei, ci îşi ţine cuvântul dat la formarea coaliţiei de guvernare, când a fost de acord cu candidatul Crin Antonescu. Cel dorit, nota bene, nu de el, ci de UDMR (Kelemen Hunor i-a rostit primul numele) şi de PSD (care pretinde că ar întruni şi voturile poporului pesedist).
Refuzând să-şi încalce cuvântul, Bolojan va putea fi învinuit dacă Mesia Georgescu - în situaţia în care CCR îi va permite să candideze - îi va bate pe ceilalţi "salvatori". Este, însă, cazul ca salvarea unei naţiuni să nu stea pe umerii unui singur om, ci în corectitudinea instituţiilor şi în responsabilitatea naţiei, care chiar să fie, aşa cum o îndeamnă şi Imnul, deşteaptă.