Nu mă îndoiesc că din cartierul francez Voltaire al Oradiei până în comuna campioană la asistaţi, Lugaşu de Jos, a notoriului primar Sorban Levente, asistaţii social îi închină imnuri de "pomenire" noului preşedinte al Consiliului Judeţean, Ilie Bolojan.

Şi cum să nu o facă din moment ce, pentru a ajunge la mizera suma dată de Statul Român moca, trebuie să renunţe la habitudinile de o viaţă, acelea de a nu face nimic? La cum arată planurile lui Bolojan, asistaţii vor ajunge în şanţuri nu doar când vin de la cârciumă, ci şi când vor trebui să plivească buruienile.

Mă aştept ca, bine sfătuiţi de politruci interesaţi, asistaţii să-l reclame pe Bolojan la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, chit că reclamanţii sunt mai degrabă supuşi nu discriminării, ci exterminării, prin obligativitatea de a munci.

Dar cei mai supăraţi din toată tărăşenia asta sunt primarii, şmecherii de primari care de ani buni toacă banii Statului pentru bunăstarea lor personală. Iar când vine sorocul să dea faţă, că obraz nu au, cu alegătorii, apelează la arma secretă pe care deja o ştie toată lumea: asistatul social.

Cred că un sfert din primarii judeţului au ajuns la marea demnitate nu pentru că au gestionat cum se cuvine activitatea în slujba obştii, ci pentru că au reuşit să mobilizeze masa de manevră a asistaţilor social.

Aşa că lovitura lui Bolojan, prin asanarea acestui domeniu, este dublă: scoate gunoaiele, atât pe cele de pe marginea şanţului, cât şi pe cele din primăriile de comune. Eu prevăd o îmbolnăvire bruscă a asistaţilor, cum este la Tinca, de exemplu, unde toţi cei 71 de oameni aflaţi în plată au o boală foarte gravă. Boala pe muncă, depistată, desigur, total dezinteresat, de medicii care le-au dat scutire.

Aşa că Bolojan, după ce a deschis front împotriva asistaţilor şi, implicit, a primarilor, va trebui să se războiască şi cu medicii care, pentru o găină şi un kil de scoacă, te scutesc pe viaţă de la a mai merge la serviciu.