Clubul ACS Olimpikus Oradea și-a trecut în palmares o nouă performanță la nivel național, după ce unul dintre sportivii săi a urcat pe podium la Campionatul Național de Judo U12, desfășurat la finalul săptămânii trecute la Cluj-Napoca.

Competiția, găzduită de Sala Sporturilor „Horia Demian”, a reunit peste 300 de sportivi din întreaga țară, fiind una dintre cele mai importante întreceri dedicate acestei categorii de vârstă.

Reprezentanții clubului orădean au avut o evoluție apreciată, cel mai bun rezultat fiind obținut de Marc Begher, care a cucerit medalia de bronz la categoria 38 de kilograme. Performanța este cu atât mai valoroasă cu cât la această categorie au concurat 30 de sportivi.

Foarte aproape de podium s-a aflat și Pakot Mark, la categoria 46 de kilograme. Judoka orădean a încheiat competiția pe locul al cincilea, după două meciuri extrem de disputate, pierzând atât calificarea în finală, cât și lupta pentru medalia de bronz în ultimele secunde ale confruntărilor.

Din delegația ACS Olimpikus Oradea au mai făcut parte Mălai Maria, clasată pe locul al șaptelea la categoria 52 de kilograme, și Spinu Bogdan, care a ocupat locul al nouălea.

Rezultatele de la Cluj confirmă parcursul foarte bun al clubului bihorean în prima parte a sezonului competițional. ACS Olimpikus Oradea a participat în acest an la trei campionate naționale și a obținut de fiecare dată medalii.

Printre performanțele remarcabile se numără și cele ale sportivei Toma Alesia, care a devenit vicecampioană națională la categoria U15, după ce anterior cucerise medalia de bronz la categoria U16.

Datorită rezultatelor obținute, doi sportivi ai clubului vor reprezenta România la Campionatele Balcanice din acest an. Marc Begher va participa la competiția programată în luna august, în Bosnia și Herțegovina, în timp ce Toma Alesia va concura în octombrie, în Grecia.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!