• Instituțiile din Bihor subordonate ministerelor își plătesc angajații cu salarii care în cazul unor șefi ajung să depășească 20.000 lei
  • În majoritatea serviciilor deconcentrate angajații primesc sporuri dintre cele mai variate - pentru proiecte europene, pentru condiții vătămătoare, de confidențialitate, fidelitate sau mobilitate - care le aduc în plus până la 50% din salarii

După ce statul a cheltuit ani la rând mai mult decât și-a permis, până a ajuns la un deficit record de 9,3% din PIB, Guvernul a adoptat un pachet de măsuri pentru creșterea veniturilor, prin majorări de taxe și impozite, și pregătește încă unul pentru diminuarea cheltuielilor în instituțiile publice, prin reduceri de sporuri și de organigrame.

Contribuabilii află aproape zilnic despre salariile și sporurile „nesimțite” din instituțiile centrale, iar BIHOREANUL a încercat să afle cum stau lucrurile la nivelul județului. Ceva mai modest: în deconcentrate salariile sunt mai mici, dar suplimentate cu sporuri de tot felul, de până la jumătate din lefurile de bază, „rotunjirile” ajungând la mii de lei lunar. Cât se câștigă, cu totul, în multe firme din sectorul privat...

De la teorie la practică

Remunerarea funcționarilor publici și angajaților contractuali din instituții este reglementată de Legea 153/2017, bazată pe principiul plății egale la aceeași muncă și pregătire, în condiții similare, în fiecare familie ocupațională - administrație publică, sănătate, educație ș.a.m.d. Legea prevede indemnizații pentru funcțiile de conducere, sporuri, vouchere de vacanță pentru cei cu salarii nete până în 8.000 lei (în cuantum de 1.650 lei până anul trecut, iar din acest an de 800 lei), premii și bonusuri pentru performanțe, plus alte drepturi, precum indemnizația de hrană (în cuantum fix de 347 lei/lună în funcție de zilele efectiv lucrate).

Funcțiile sunt ierarhizate pe grade profesionale și trepte, iar nivelurile salarizării sunt ajustate periodic de Guvern prin Hotărâri și Ordonanțe, salariul de bază de încadrare fiind calculat prin înmulțirea unui coeficient specific fiecărei funcții cu salariul minim brut pe economie. În cazul funcțiilor de conducere, legea stabilește, de pildă, pentru un director general coeficienți ce variază după gradul profesional: 2.91 (gradul I) și respectiv 3,23 (gradul II); pentru un director general adjunct și un director executiv - 2,74 și respectiv 3.02; pentru un șef de serviciu - 2,63 și respectiv 2,91. În cazul funcțiilor de execuție, coeficienții pentru un consilier și un inspector superior sunt 1,96, pentru un consilier și un inspector principal 1,82, pentru un consilier și un inspector asistent 1,58.

În practică, legea nu a fost aplicată niciodată ad literam. Până în 2022, prin așa-numite „ordonanțe trenuleț” unele prevederi au fost prorogate, iar calcularea salariilor și sporurilor a fost raportată la nivelul salariului minim brut din 2018. În schimb, anul trecut - unul electoral - salariile din sectorul public au fost majorate cu 10%. De asemenea, pentru aceeași funcție salarizarea diferă, în cadrul aceleiași familii ocupaționale, de la o instituție la alta, după cum arată informațiile pe care deconcentratele le-au transmis la cererea BIHOREANULUI.

Pădurari și controlori

La Garda Forestieră Oradea, subordonată Gărzii Naționale din cadrul Ministerului Mediului, sunt 46 angajați. Are un inspector șef, un director implementare și un director control regim silvic cu salarii brute de câte 13.724 lei și doi șefi de servicii cu 12.512 lei. În funcție de gradație și vechime, un consilier superior are între 8.970 - 9.425 lei, un consilier principal 7.719 - 8.095 lei, iar un debutant 4.886 lei.

La acestea se adaugă sporuri de 25% pentru complexitatea muncii  (733 - 2.059 lei), indemnizație de grad silvic (2.400 - 3.234 lei), spor de 15% pentru condiții vătămătoare (1.030 - 1.500 lei), indemnizație de locuință (în sumă fixă, 2.270 lei) pentru 2 persoane care nu au domiciliul în Oradea, 10% spor de Control Financiar Preventiv (1.251 lei) pentru o contabilă, indemnizație de hrană (347 lei), vouchere de vacanță (800 lei), la care se adaugă, o singură dată, 10 metri cubi de lemn pentru construcții. Întrebarea de bun simț e cât de vătămătoare pot fi condițiile silvicultorilor, fie în birouri, fie în păduri, și este valabilă, de fapt, pentru toate instituțiile publice.

La Direcția Silvică, subordonată Regiei Romsilva, sunt 358 angajați. Directorul are salariul brut de 11.200 lei, directorul economic 9.824 lei, șefii de Ocoale Silvice 7.800, contabilii șefi din Ocoale 7.467 lei, inginerii silvici 6.638 lei, tehnicienii 5.709, pădurarii 5.557, iar muncitorii 5.043 lei. Pe lângă asta, însă, sunt 10 sporuri: indemnizații de conducere (19 persoane), spor de vechime 5-25% (355 persoane), de risc 25% (264 persoane), de fidelitate 5-35% (34 salariați) și în sumă fixă de 150 lei (264 persoane), de confidențialitate 30% (30 angajați), de condiții grele 15% (47 persoane), de mobilitate 5-25% (3 persoane), de control financiar preventiv 10% (2 persoane), de izolare 10% (2 persoane), de doctorat 15% (o persoană). „Nicio persoană nu cumulează mai mult de patru sporuri”, precizează Direcția Silvică. Salariații primesc, în plus, și prime de Paște și de Crăciun (câte 600 lei), precum și 6 mc de lemne pe an.

Tot Ministerului Mediului îi este subordonată Agenția pentru Mediu și Arii Protejate, înființată prin comasarea APM (care avea 34 angajați) cu Agenția pentru Arii Protejate (5 angajați). Directorul are 15.783 lei, un șef serviciu 12.070 - 14.389 lei, un consilier superior 9.865 - 10.839 lei, iar un asistent 6.940 lei. Sporul pentru condiții vătămătoare de 15% a fost redus la 300 lei brut din 1 iulie, la fel ca în toate instituțiile.

Diferențe și în Agricultură

Agenția de Plăți și Intervenții în Agricultură (APIA) își plătește cu dărnicie cei 113 angajați: directorul executiv are 19.202 lei, cei doi adjuncți 17.841 lei, șefii de serviciu 17.502 și respectiv 18.668 lei, managerul public 18.800 lei, un consilier superior 12.807 - 13.412 lei, iar un asistent 8.174 - 9.241 lei. La salariile brute s-a adăugat și sporul de condiții vătămătoare de 15% (între 482 - 1.500 lei) și indemnizația de hrană (347 lei). „APIA este singura instituție publică din România cu cel mai înalt grad de absorbție a fondurilor europene (peste 95%)”, justifică șefii acesteia salarizarea generoasă.

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) are și ea salarii mari: directorul ia 18.162 lei, șeful de serviciu 16.347 lei, un consilier 7.347 - 11.883 lei, plus spor de condiții vătămătoare și de proiecte europene, de până la 50% din salariile de bază.

Salarizarea în Direcția Agricolă (36 angajați) e mai modestă: directorul executiv are 9.980 lei, adjunctul 9.632 lei, un șef serviciu 9.053 lei, consilierii superiori între 7.023 - 7.727 lei, consilierii principali 6.215 - 6.532 lei. Se plătesc, însă, și sporuri de până la 50% pentru proiecte europene, așa că directorul ia suplimentar încă 4.990 lei, adjunctul 4.816 lei, șeful de serviciu 4.527 lei, iar ceilalți angajați între 2.855 - 3.512 lei. De asemenea, salariații au primit și spor de condiții vătămătoare (525 - 1.302 lei).

În ce privește DSVSA (97 angajați), directorul executiv are salariul de bază de 15.461 lei, adjunctul 14.303 lei, șefii de serviciu 14.036 lei, consilierii superiori între 9.611 - 10.603 lei, consilierii principali 8.460 - 9.333 lei. Între contractuali, un medic veterinar câștigă între 6.014 - 10.003 lei, iar un inginer, un biolog și un chimist 8.311 - 8.732 lei. La salarii se adaugă sporul de condiții deosebite (664 - 4.028 lei), indemnizația de hrană, spor de doctorat (950 lei - 2 persoane) și vouchere (800 lei).

La Oficiul pentru Studii Pedologice și Agrochimice (9 angajați), directorul are 11.502 lei, contabilul șef 12.209 lei, inginerii agronomi 7.563 - 7.944 lei, inginerii pedologi 6.161 - 7.944 lei, iar laboranții și chimiștii 5.615 - 7.944 lei, plus indemnizație de hrană (347 lei).

Scumpă sănătate

Nici în instituțiile sanitare cu subordonare centrală salarizarea nu e cu adevărat unitară. La CAS Bihor (67 angajați), directorul general are salariul de bază 21.034 lei, directorul executiv economic și cel pentru relații contractuate câte 19.690 lei, medicul șef 18.243 lei, consilierii superiori 12.870 - 13.523 lei, consilierii asistenți 9.093 lei, plus spor de condiții vătămătoare (878 - 1.500 lei) și indemnizația de hrană. „CAS Bihor își desfășoară activitatea cu personal mai puțin decât în 2007 (când erau 98 angajați), deși a crescut numărul de furnizori și numărul de servicii decontate”, argumentează instituția nivelul salarizării.

La DSP Bihor (135 angajați), directorul executiv are 14.721 lei, medicul șef și șeful de laborator 18.467 lei, un consilier superior între 10.126 - 11.050 lei, un medic primar 8.794 - 17.588 lei, iar un asistent 5.809 - 7.125 lei. Angajații mai primesc indemnizație de hrană, iar sporul de condiții vătămătoare a fost de 239 - 4.904 lei până la recenta plafonare.

Managerul Serviciului de Ambulanță Bihor (435 angajați) are un brut de 17.149 lei, directorul economic 15.316, directorul medical 15.590 lei, directorul tehnic 13.784, asistentul șef 13.019 lei, un medic primar 17.865 - 18.770 lei, un asistent 6.979 - 7.981, șefii de serviciu 8.843 - 9.728 lei, iar un ambulanțier 6.121 - 6.432 lei. La salarii se adăugau sporuri pentru condiții deosebite (1.211 - 7.587 lei), astfel că managerul, de pildă, ajungea până la 1 iulie la un brut de 30.705 lei, din care rămânea cu 19.958 lei net.

La Muncă, aproape egali

În AJOFM (35 angajați), directorul executiv are salariul brut de 14.721 lei, adjunctul ia 13.678 lei, managerul public 14.057 lei, un șef de serviciu 13.417 lei, iar consilierii între 7.262 - 10.128 lei, plus sporuri de condiții vătămătoare între 429 – 1.487 lei, indemnizație de hrană și de doctorat (1.040 lei) pentru o persoană.

În ce privește ITM, inspectorul șef are salariul de bază de 14.722 lei, cei doi adjuncți 13.678 lei, un șef de serviciu 13.418 lei, consilierii între 9.881 – 10.127 lei, iar inspectorii de muncă între 6.267 - 10.127 lei, plus sporuri pentru confidențialitate (1.054 – 1.358 lei) pentru 7 angajați și de mobilitate (aceleași sume) pentru 6 persoane, spor de condiții periculoase (529 – 1.497 lei) și indemnizație de hrană pentru 24 persoane.

La Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecții Sociale (38 angajați) câștigurile sunt de 13.825 lei pentru directorul executiv, de 12.543 lei pentru șefii de serviciu, de 8.375 – 9.487 lei pentru consilieri și de 5.857 – 9.485 lei pentru inspectori, plus spor de condiții vătămătoare de 15% până la 1 iulie și indemnizație de hrană.

Educație și cultură

Salariile în educație și cultură sunt și ele diferite. Șeful Inspectoratului Școlar (46 angajați) are un salariu brut de 14.017 lei, un inspector adjunct 13.315 lei, un inspector 11.784 lei, un auditor 9.388 lei, iar pe lângă lefuri există și sporuri pentru gradații de merit (2.313 – 3.504 lei), complexitatea muncii (1.261 - 1.768 lei), solicitare neuropsihică (101 - 925 lei), proiecte europene (până la 50% din salarii), indemnizație de hrană și spor de doctorat (950 lei) pentru 4 persoane.

La Casa Corpului Didactic (11 angajați), directorul ia 13.315 lei, iar media celorlalte salarii este de 7.250 lei, la care se adaugă sporul de suprasolicitare neuropsihică (în medie 415 lei).

Separat, pentru cadrele didactice care predau în limba maghiară, mai există și Centrul de Formare Continuă în limba maghiară (cu 12 angajați), dintre care un director plătit cu 8.604 lei, un administrator cu 5.308 lei, metodiști care câștigă între 7.399 și 9.113 lei și bibliotecar cu 5.442 lei.

În ce privește Direcția Județeană pentru Cultură (7 angajați), directorul are salariu de bază de 12.801 lei, consilierii și inspectorii superiori de 8.805 lei, iar un consilier principal de 7.054 lei, singurul spor fiind cel pentru doctorat (950 lei) pentru 2 angajați și indemnizația de hrană (347 lei). Cele mai modeste venituri, de altfel, dintre toate deconcentratele din județ...


„O GREȘEALĂ”

Fără stimulente la Finanțe

În Administrația Județeană a Finanțelor Publice (435 angajați), salarizarea este sub cea din alte instituții deconcentrate, în ciuda percepției publice că ar fi cele mai mari. Șeful AJFP Bihor are un salariu brut de 18.653 lei, adjunctul 17.279 lei, șefii de servicii 17.007 lei, un consilier și un inspector superior între 11.615 - 12.813 lei, iar singurul spor e cel pentru condiții vătămătoare, redus din 1 iulie de la 15% la 300 lei brut, astfel că șefii vor câștiga net cel mult 11.400 lei, iar funcționarii de execuție până în 7.500 lei.

„Suntem cu 60% mai puțini angajați decât în 2013, când a avut loc ultima reorganizare a Finanțelor, deși de atunci volumul de muncă crește cu câte 10% în fiecare an”, susține șeful AJFP Bihor, Ioan Mihaiu (foto).

Acesta consideră „o greșeală” faptul că angajații din Finanțe nu mai primesc stimulente de până la 1,5 ori din salariile de bază pentru sumele recuperate la bugetul de stat în urma activităților de control, asta din anul 2010. Atunci, șeful ANAF, Sorin Blejnar, argumenta eliminarea stimulentelor tocmai prin faptul că Finanțele nu și-au îndeplinit planul de încasări.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!