Bulevardele de intrare în Oradea dinspre Borş, Arad şi Cluj ar putea fi iluminate cu LED.

Consiliul Local Oradea a aprobat joi documentaţia pentru investiţia în valoare de 7 milioane lei. Primarul Florin Birta îşi doreşte depunerea proiectului spre finanţare prin Fondul de Mediu în cursul acestei luni.

"Dacă vom fi declaraţi eligibili, undeva până la jumătatea anului viitor, iluminatul public va fi schimbat pe toate cele trei bulevarde", a declarat Birta.

Cele trei căi de acces în municipiu vor fi iluminate cu LED pe tronsoanele: Calea Borşului, Bulevardul Dacia, Parcul Petőfi; Calea Aradului, Peţa, Aeroportul Oradea şi Mareşal Averescu, Calea Clujului, Piaţa Tineretului.

În cadrul lucrărilor, care vor cuprinde şi câteva străzi secundare, vor fi înlocuite cu LED peste 2.000 de corpuri de iluminat uzate, cu consum mare de energie şi randament luminos scăzut, şi vor fi instalate 15 sisteme de telegestiune a iluminatului public.

Termenul de execuţie a lucrărilor va fi de 10 luni.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!