• Una dintre liniile ferate din Bihor construite la începutul secolului XX, în plină dezvoltare a rețelelor feroviare, a fost făcută în urma unei inițiative private.
  • Ruta feroviară de 45 kilometri până în Stâna de Vale a fost realizată în numai doi ani, prin grija Episcopiei Greco-Catolice a Oradiei, pentru transportarea lemnului exploatat în pădurile din zonă, dar și a turiștilor atrași de cea mai cunoscută stațiune montană din județ.

Rețeaua de căi ferate din Bihor cuprinde nu doar liniile magistrale și secundare care conectează orașele și comunele din județ, ci și pe cele industriale și de agrement. 

De obicei înguste și circulate de vehicule anume concepute, acestea deserveau activități miniere, forestiere și industriale, una legând zona Bulz de Remeți, iar mai târziu de Stâna de Vale, prin Valea Iadului. BIHOREANUL vă spune povestea acesteia...

Farmecul munților 

Aflată în partea bihoreană a Apusenilor, Valea Iadului - sau Iadei - este unul dintre cele mai spectaculoase sectoare transversale ale Carpaților Occidentali. Geografia zonei e definită de cursul sinuos al râului Iad, care a săpat un defileu adânc între masivele Pădurea Craiului și Bihor-Vlădeasa, peisajul fiind marcat de un relief carstic impunător, cu păduri de foioase și conifere.

Caracteristicile principale ale văii sunt strâns legate de prezența calcarelor, care au permis formarea unui număr impresionant de fenomene geologice (foto). Zona este faimoasă pentru numeroasele cascade, cum sunt Iadolina, Vălul Miresei și Săritoarea Ieduțului, și peșteri, precum cea a Meziadului. Prezența barajului și a lacului de acumulare Leșu adaugă o semnificativă notă antropomorfă locului, fiind în același timp o resursă energetică și recreativă.


(foto: monitorulcj.ro)

Pasionații de drumeții au la dispoziție trasee marcate care duc spre Stâna de Vale, iar cei de cicloturism două variante care le pun la încercare efortul și dotarea pe două roți. Există și patru trasee de alergare, cu grade diferite de dificultate, precum și de escaladă, turiștii având la dispoziție mai multe posibilități de cazare.

Oportunități economice 

Bogăția pădurilor a atras, în timpurile moderne, exploatatori și industriași de lemn, contribuind la dezvoltarea micului centru economic al Bulzului (cu satele Bulz, Munteni și Remeți). La începutul secolului XX, lemnul din zonă era exploatat de firma La Roche & Darvas din Oradea.

În timpurile vechi, era transportat pe apă, legat în plute și lăsat să coboare către vale. Apariția căilor ferate a deschis posibilități noi, prin construirea uneia între Oradea și Cluj, care trece prin dreptul confluenței dintre Iad și Crișul Repede. A fost realizată o cale ferată industrială, cu ecartament îngust, pornind din linia principală, de lângă Bulz, până la Remeți, aceasta funcționând deja în 1914 (foto).

În cartea Economie și societate în Bihor, istoricul Ion Zainea arată că în anii 1920 zona avea o bogată activitate economică. Aici existau mori de apă pentru măcinat, gatere, exploatări miniere și de păduri, fabrica de cherestea Mundus Berlova Armenis și ateliere meșteșugărești.

Până la hotel

Ideea unei linii ferate de la Bulz până la Stâna de Vale, eventual până la Beiuș, ca a altora (de pildă Vașcău - Brad) a apărut în anii 1920, pentru dezvoltarea transportului feroviar în Transilvania. În 1929 era formulată și varianta unei linii electrificate, alimentate de o hidrocentrală propusă pe Valea Drăganului.

Stâna de Vale era deja o bine-cunoscută stațiune balneoclimaterică, fondată la inițiativa episcopului greco-catolic Mihai Pavel în 1883. S-a clădit acolo o reședință, dar și camere de cazare, iar în anii 1930, în timpul episcopului Valeriu Traian Frențiu, erau ridicate edificii noi, printre care un hotel de lux, Excelsior (foto), cabane și alte facilități, doar că accesul era dificil. Din Oradea se putea merge cu trenul până la Beiuș, 4 ore și jumătate, urmând apoi șoseaua de 35 kilometri prin Budureasa, în mare parte neamenajată.

Prin urmare, Episcopia a achiziționat exploatarea forestieră și calea ferată, iar în 1932 începeau lucrările de prelungire a acesteia de la Remeți, pe Valea Iadului, până la Stâna de Vale. Crearea rutei a necesitat folosirea a 100 de tone de explozibili, pentru deschiderea și nivelarea terasamentului, etapă finalizată în iarna 1933/1934. A urmat amplasarea traverselor, executate din lemn de fag exploatat la fața locului, și montarea șinelor, în decembrie 1934 linia, cu ecartamentul de 97 cm, fiind deja funcțională.

La finele aceluiași an, ziarul Patria anunța turiștii că, pentru a accesa feroviar Stâna de Vale, trebuiau să coboare în Halta Valea Iadului pe linia principală Cluj - Oradea, unde îi aștepta un tren industrial sau un autobuz convertit pentru deplasarea pe calea ferată (foto). Miercurea și sâmbăta transportul era gratuit, iar în celelalte zile costurile erau de 100 lei/persoană până la Remeți sau 250 lei până la Stâna de Vale.

Omul providențial

Lungimea totală a liniei era de 45 kilometri, având capătul în fața intrării hotelului Excelsior. Solemnitatea inaugurării oficiale a avut loc în 29 iunie 1935, sub conducerea episcopului Frențiu în fața a peste 100 de invitați, între care prefectul de Bihor, Ioan Băncilă, primarul Oradiei, Tiberiu Moșoiu, decanul Baroului Bihor, Nicolae Zigre, primarul Remețiului, Ioan Toda, reprezentanți ai Guvernului, ai Episcopiei, dascăli ș.a. 

Serviciul divin a fost susținut „în fața unui arc din verdeață și panglică tricoloră”, arăta ziarul Universul. După ceremonie, întreaga asistență a urcat în tren și în autobuz, străbătând Valea Iadului, cu popasuri la cascada Iadolina și în Remeți. La final s-a organizat un banchet cu 150 de tacâmuri la hotelul Excelsior, o parte a oaspeților rămânând în stațiune.

Costul lucrărilor a fost de aproape 15 milioane lei și au fost coordonate de directorul domeniilor Episcopiei, inginerul silvic Demetriu Marian, nepotul episcopului Demetriu Radu. Din inițiativa sa fusese construită, în 1924, și calea ferată Finiș haltă - Valea Tărcăiței, în lungime de 28 km, pentru transportarea lemnului din păduri. La Remeți a deschis un atelier pentru repararea locomotivelor și vagoanelor și convertirea lor pentru ecartamentul de 97 cm, aici fiind modificate și autobuzele pentru a circula pe șine.

Totuși, pentru călătorii veniți din București sau Brașov accesul în stațiune rămânea anevoios, fiindcă trenurile accelerate nu opreau în halta Valea Iadului. O variantă era schimbarea trenului la Cluj cu un personal, apoi un nou schimb la Bulz, călătoria durând o zi.

Mocănița de Bihor 

Linia de cale ferată (foto) a continuat să fie folosită în anii 1940-1950, mai ales pentru transportarea bauxitei și a lemnului. Exploatările și stațiunea au fost naționalizate de statul comunist, lemnul fiind dus către Bulz cu trenuri cu peste 20 de vagoane. Din cauza înclinațiilor, locomotivele necesitau putere sporită la urcare, iar la coborâre mergeau cu frâna gata de acționare în orice moment. Diverse mărfuri erau duse și aduse între sediul Întreprinderii Forestiere Remeți și micile halte de pe Valea Iadului, unde se aflau exploatările - Dealu Mare, Cârligate, Părăuța, Iadolina ș.a.

În halta Valea Iadului, redenumită Stâna de Vale, vagoanele erau garate pe o linie secundară pentru a fi descărcate. Mărfurile erau apoi încărcate în trenurile sosite dinspre Oradea sau Cluj. În anii 1950 se livrau lemn de fag și stejar, pentru foc, construcții și fabricarea celulozei, precum și traverse de cale ferată. Pe lângă trenul de marfă, „mocănița”, pe această linie circula și o drezină - un camion modificat, pentru aprovizionarea punctelor de lucru cu diverse mărfuri și alimente. Autobuzele de odinioară probabil fuseseră scoase din funcțiune, căci turiștii circulau și ei cu camionul, făcând 5 ore între Bulz și Stâna de Vale.

Drum spectaculos 

În 1958, o viitură puternică a deteriorat tronsoane ale căii ferate, oprind accesul dinspre Remeți către Stâna de Vale, iar în 1962 începea desființarea șinelor pentru a face loc unei șosele de 4,5 m lățime, dată în funcțiune în 1963, când transportarea lemnelor se făcea deja cu camioane (foto). Ziarul Crișana menționa că noul mijloc de transport era mai avantajos și mai economic, putând duce cu circa o tonă de bunuri în plus în fiecare lună, față de tren.

Drumul - DJ 108 - este deschis și azi. La finele anilor 1970 a trecut prin reparații capitale, iar mai recent, în 2023, a fost chiar modernizat, ca parte din Drumul Apusenilor, asigurând legătura între Beiuș, Stâna de Vale, Leșu, Remeți și Valea Drăganului până la Poieni, în județul Cluj.

Calea ferată de pe Valea Iadului a fost o lucrare fascinantă, dificil de realizat din cauza reliefului, care a deschis noi oportunități de dezvoltare a zonei, iar șoseaua ce i-a luat locul leagă punctele importante din Apuseni, fiind un reper turistic în sine.


ENERGIE DIN APĂ

Povestea Barajului Leșu

Acumularea și barajul Leșu (foto) reprezintă cel mai important obiectiv hidrotehnic din zona bihoreană a Munților Apuseni, creat pentru alimentarea cu apă a Oradiei, pentru producția de energie electrică cu ajutorul unei microhidrocentrale și pentru atenuarea viiturilor de pe Valea Iadului. 

Barajul a fost construit pe râul Iad între 1969 - 1973, la aproximativ 6 km în amonte de satul Remeți. Având 60,5 metri înălțime și coronament în lungime de 180 metri, structura este construită din piatră, cu mască de etanșare din beton armat pe fața dinspre apă. Lacul de acumulare format în spate are un volum de aproximativ 28 milioane de metri cubi și se întinde pe circa 140 hectare. 

După circa trei decenii de funcționare, în anii 2000 barajul a început să prezinte infiltrații severe prin masca de beton, cu pierderi de apă de 1.500 litri pe secundă, de șase ori peste limita admisă. Pentru a preveni un dezastru, în 2015 a fost golit, dar lucrările de reabilitare au început abia în 2025, urmând să fie finalizate anul acesta. Ele prevăd aplicarea unei geomembrane speciale pentru etanșarea barajului și montarea de senzori pentru detectarea scurgerilor. În plus, se va amenaja și o „scară de pești”, pentru migrația speciilor acvatice.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!