Poate ați observat, vinerea trecută a început campania pentru dublele alegeri din 9 iunie, locale și europene. Cum, nu v-ați prins? Trebuia! Au dispărut de pe străzi bannerele partidelor și ale candidaților.
Așa impune legea la noi: din prima zi de campanie, acestea trebuie înlăturate. Argumentul? Pentru a asigura o competiție echilibrată, cu șanse teoretic egale, căci doar partidele parlamentare - PSD, PNL, USR, UDMR și AUR - au bani de la stat pentru activitățile politice, celelalte nu.
Legea e chiar scrupuloasă: în timpul campaniei nu pot fi afișate însemnele și lozincile partidelor și candidaților decât „în locuri special amenajate”, cum ar veni pe panourile vechilor gazete de perete de dinainte de 1990. Afișele electorale trebuie să aibă „dimensiuni de cel mult 500 mm o latură și 350 mm cealaltă latură” pentru alegerile locale și „500 mm o latură și 300 mm cealaltă latură” pentru alegerile europarlamentare. Unde o fi logica, de ce să fie materialele electorale tipărite pentru candidații la Parlamentul European mai mici decât cele pentru pretendenții la Primăria Găureni? Nu știm.
Tot potrivit legii, în campania electorală, adică din 10 mai până în 8 iunie, „nu vor putea fi utilizate mașinile inscripționate cu sloganuri politice, cu imagini ale candidaților sau cu referiri la competitori” și nu este permisă nici „utilizarea vehiculelor care difuzează materiale audio, în mers sau staționar”. Slavă Domnului, nu va crește poluarea fonică!
În campanie, „competitorilor le este interzisă efectuarea de cheltuieli în legătură cu oferirea, darea sau distribuirea către alegători, în mod direct sau indirect, a măștilor, dezinfectanților (clar, Parlamentul nostru e rămas în urmă dacă mai pomenește de pandemie!), a odorizantelor auto, pixurilor, cănilor, ceasurilor, tricourilor, jachetelor, impermeabilelor, pelerinelor, vestelor, șepcilor, căciulilor, fularelor, sacoșelor, pungilor, umbrelelor, găleților, brichetelor, chibriturilor (sic!), produselor alimentare, produselor alcoolice, țigărilor și altor produse din tutun, calendarelor bisericești, precum și a oricăror produse oferite cu scopul determinării alegătorului să voteze sau să nu voteze o anumită listă de candidați ori un anumit candidat”.
Pe cât de lung pomelnicul, pe tot atât de inutil, căci campania care nu se vede în stradă se duce ca un război pe internet, sub semnul fake-ului și hate-ului, iar alegătorul nu se mai cumpără cu zahăr și făină, ci updatat: își primește plata după ce-i arată politrucului poza cu buletinul de vot făcută cu smartphone-ul în cabina de votare.
Regulile de acest gen, anume croite pentru a desființa realitatea și a o alunga în mediul virtual necontrolabil, unde totul e permis și unde, sub adăpostul anonimatului, nimeni nu răspunde pentru nimic, așază alegerile în plin Urmuz. Noroc, totuși, că alegătorii încă trăiesc offline.