Aeroportul Oradea rămâne fără singura sa cursă de linie cu destinație externă. Firma italiană de turism GoToFly și-a anunțat clienții că zborurile de pe linia Forlí – Oradea vor fi anulate. Biletele nu mai pot fi cumpărate dincolo de luna august, deși inițial cursele fuseseră programate până la finalul lunii octombrie. 

Scandal între italieni

Amintim că zborurile care leagă Oradea de Forlí, un oraș din regiunea Emilia-Romagna, au fost lansate în luna aprilie a acestui an, ca urmare a unei colaborări a Aeroportului din Forlí, prin operatorul său de turism, GoToFLy, și compania aeriană AeroItalia. Cursele au fost programate de două ori pe săptămână, în zilele de luni și vineri. 

Nu la multă vreme după lansarea zborurilor, la finalul lunii iunie, între reprezentanții GoToFLy și cei ai AeroItalia a izbucnit un scandal, primii acuzându-i pe cei din urmă de întârzieri, anulări sau amânări în privința mai multor zboruri operate spre destinații din Italia sau alte țări europene. La rândul său, AeroItalia a catalogat acuzațiile drept „false și tendențioase”. 

Atunci, GoToFly își asigura clienții că, în ciuda ruperii contractului cu AeroItalia, zborurile nu vor avea de suferit, ci vor fi operate cu ajutorul aeronavelor altor companii.

Din „motive operative”

Totuși, cursa Oradea – Forlí n-a avut viață lungă. Un cititor a semnalat BIHOREANULUI că, în calitate de client GoToFly, a primit vineri un email prin care era informat că, din 25 august, zborurile pe această rută „sono stati cancellati per tutta la stagione estiva”. În traducere, zborurile sunt anulate pentru tot restul programului de vară.

În același email al firmei GoToFly se precizează că decizia a fost luată „din motive operative”. 

Nu se cunosc detalii despre gradul de încărcare a aeronavelor pe această rută. 

De asemenea, pe platforma www.goto-fly.it se mai pot cumpăra bilete doar pentru zborurile din 14, 18 și 21 august. Inițial, acestea puteau fi achiziționate inclusiv pentru zborurile din luna octombrie. 

Fără destinații europene 

Aeroportul Oradea nu a anunțat nici pe site, nici pe Facebook anularea zborurilor pe această rută. Pe 9 august, pe pagina de Facebook a aerogării era promovată această cursă prin prezentarea de obiective turistice de văzut în Forlí. De asemenea, în orarul zborurilor pe luna august publicat pe site-ul oficial apare încă și cel de Forlí din 28 august. 

Până la momentul publicării acestei știri, directorul Aeroportului Internațional Oradea, Răzvan Horga, nu a putut fi contactat. 

După ce Oradea va rămâne și fără legătura cu orașul din Emilia-Romagna, aeroportul nu va mai avea zboruri internaționale de linie, ci doar curse charter spre destinații turistice de sezon, respectiv cursele de București operate de Tarom. 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!