Primăria Oradea a identificat, consultând mai multe baze de date, peste 640 de apartamente închiriate pe platformele Airbnb, Booking şi altele, echivalentul a trei hoteluri mari.

„Facem verificări”

Reprezentanţii municipalităţii au făcut un apel la proprietarii apartamentelor scoase la închiriere în regim hotelier să le declare, până la 31 martie, ca fiind clădiri în care se desfășoară activități de cazare în regim hotelier

„În ultimele săptămâni am făcut o inventariere a tuturor apartamentelor închiriate în regim hotelier existente în evidenţele Primăriei Oradea, precum şi a celor scoase la închiriere pe site-urile de profil. În total am identificat 644 de astfel de apartamente, echivalentul a trei hoteluri mari”, a declarat pentru BIHOREANUL directorul economic al Primăriei Oradea, Eduard Florea.

Din confruntarea bazei de date obţinute cu evidenţele fiscale ale municipalităţii a rezultat că o bună parte dintre apartamentele închiriate în regim hotelier din Oradea funcţionează fără forme legale.

„Facem încă verificări. Unele proprietăţi nu au adresa completă pentru a putea fi identificate clar. Oricum, numărul acestor apartamente este mult mai mare decât cel din evidenţele Primăriei Oradea. Acesta este şi motivul pentru care am făcut un apel la proprietarii acestor imobile să le lămurească situaţia”, a explicat directorul Florea.

Taxate mai mult

Primăria Oradea a publicat pe 11 februarie, pe propriul site, lista celor 644 de apartamente identificate ca operând în regim hotelier. Dintre acestea, cele mai multe sunt situate în centrul istoric al oraşului, pe străzi precum Piaţa 1 Decembrie, Avram Iancu, Roman Ciorogariu şi altele.

Imobile similare există, însă, în tot oraşul, mai ales pe străzile cu blocuri noi, cum ar fi Ceyrat, Oneştilor şi Vasile Coman, care arată mai bine şi sunt mai atractive pentru turişti.

Bugetul local pierde bani serioși din nedeclararea acestor imobile. Spre deosebire de proprietarii clădirilor cu regim de locuinţă, deţinătorii de apartamente de închiriat în regim hotelier datorează o cotă de impozitare de 0,7% din valoarea impozabilă, care este de 6 ori mai mare decât procentul de 0,111% aplicat în cazul clădirilor rezidenţiale.

În plus, deţinătorii acestor apartamente datorează taxa turistică de 500 lei pe an, iar în cazul imobilelor cu mai mult de patru camere un procent de 3% din tariful de închiriere.

În 2025, doar 225 de persoane fizice și juridice au plătit taxa de 500 de lei în Oradea, semn că multe dintre apartamentele care apar disponibile pe platforme ca Airbnb și Booking nu sunt declarate ca atare.

„Vom sesiza ANAF”

Orădenii au termen până luna viitoare, la finalul primului termen de plată al impozitelor pentru anul 2026, să intre în legalitate.

„În situaţia în care obligaţiile legale nu vor fi îndeplinite până la termenul limită din 31 martie, Primăria Municipiului Oradea – Direcţia Economică va sesiza instituţiile competente, Direcţia Generală Antifraudă Fiscală – ANAF şi Direcţia de Control şi Turism din cadrul Ministerului Turismului, în vederea efectuării controalelor de specialitate şi aplicării măsurilor legale”, se menţionează pe portalul Primăriei Oradea.

Pe lângă amenzi, proprietarii apartamentelor închiriate fără forme legale în regim hotelier ar putea să fie obligaţi la plata impozitelor recalculate pe cinci ani în urmă, cu aplicarea penalităţilor aferente, conform lui Eduard Florea. 

Municipalitatea orădeană a început să facă verificări după ce, potrivit evidenţelor Institutului Naţional de Statistică, anul trecut, numărul turiştilor individuali veniţi în Oradea a scăzut cu 6% de la 234.429 de persoane în 2024 la 220.277 persoane în 2025. Reprezentanţii Asociaţiei pentru Promovarea Turismului în Oradea şi Regiune bănuiesc că aceşti turişti nu au dispărut, ci au migrat dinspre hoteluri şi pensiuni care funcţionează legal către apartamente închiriate online, multe dintre ele nedeclarate oficial.

Vezi mai jos lista publicată de Primăria Oradea, cu apartamentele identificate ca fiind scoase la închiriere în regim hotelier:

 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!