Fapt: Viorel Cataramă, un milionar notoriu şi excentric, patronul câtorva fabrici de mobilă şi de-a lungul timpului al mai multor partide (toate cu chip liberal, dar toate anti-PNL, din care s-au rupt şi la care s-au lipit pentru a-l rupe iar în momente-cheie), trecut subit la Pro România după ce la alegerile locale din septembrie a scos (cu Mişcarea Patrioţilor Români) doar 14 voturi în Bucureşti (la Consiliul General al Capitalei), a obţinut în Bihor 3,63% (rezultatul la Senat), adică 6.617 voturi. S-ar zice că lăudabil. Reţineţi, totuşi, esenţialul: degeaba.
AUR, despre care, spre deosebire de Cataramă, la alegerile locale nu se ştia mai nimic cu excepţia numelui activistului unionist şi ultras George Simion, s-a dovedit, în schimb, de o eficienţă fără precedent. În septembrie, acest "partid" (cu ghilimele pentru că arată şi se poartă mai degrabă ca o Legiune, pe baze paramilitare, nicidecum democratic), abia înfiinţat la începutul anului, a obţinut un scor de 0,99% pe ţară (71.022 voturi la consiliile judeţene), pentru ca apoi să explodeze în numai două luni, devenind a patra formaţiune din Parlamentul României, cu un scor (după numărarea sufragiilor în 99% din secţii) de 8,99% (522.683 voturi).
Concluzia e limpede: Cataramă a cheltuit un munte de bani şi a alergat pe acelaşi culoar cu AUR (nici nu cred că şi-a dat seama, cum era îmbătat de propriul ego), dar a fost "descalificat" lamentabil, pe când AUR a devenit "campion" (este încă o necunoscută suma de care a dispus acest "partid", dar mică nu poate fi, după cum nici provenienţa banilor prea albă nu pare).
Şi Cataramă, şi AUR au fluturat aceleaşi teme de campanie (anti-mască, pro-libertate, mai ales religioasă, mândria de a fi român etc), dar discursuri diferite. Cataramă a vorbit (şi) despre economie (chiar dacă superficial, "la sentiment", bătând moneda pe "capitalul românesc") şi a atacat mai ales PNL, un pic şi superficial şi PSD.
AUR a ignorat orice chestiune economică şi s-a declarat, categoric, în război cu toată "clasa politică". Cam la fel ca USR-PLUS, dar pe subiecte de care alţii fugeau ca de dracu’, nu de genul lozincilor #fărăpenali, ci poziţionându-se radicalmente suveranist, anti-NATO şi anti-UE.
Foarte mulţi compară acum AUR cu PRM-ul de odinioară. Simplist, reducţionist, superficial. Cauza e că văd doar "naţionalismul" (în realitate xenofobia), "patriotismul" (atenţie, însă: trâmbiţarea dorinţei de unire cu Basarabia şi acţiunile agresive pot fi păgubitoare, servind mai degrabă imperialismului moscovit şi revizionismului budapestan decât unionismului românesc), "familismul" (ciudat, de vreme ce nici nu ştim dacă lăncierii AUR sunt căsătoriţi, dacă cresc copii etc), "misticismul" (percepţie falsă, bazată pe utilizarea credinţei doar ca ritual şi exclusiv "dreaptă", adică ortodoxă), homofobia... Acestea sunt "valorile" promovate de adevăraţii, iată, "oameni noi".
AUR este, aşadar, mult peste ce era PRM, ba chiar şi peste ce-a fost PPDD. E mai degrabă din categoria Cinque Stelle, The Movement, Podemos, Syriza, ceva sofisticat şi ultra-organizat, care ar putea fi descris sumar ca anti-sistem, profitor pe un teren fertil (de care alţii nu s-au preocupat, cel puţin nu inteligent) şi erupt la lumină exact când are potenţialul să zdruncine edificiul existent. Pentru PPDD, Dan Diaconescu a muncit ani întregi cu OTV-ul lui, pe când erupţia AUR a avut loc pe internet ca la comandă, iar PPDD nu a atacat valorile, ci manifestările, a "muşcat" suprafaţa, nu baza.
Deocamdată, ce se poate spune cu certitudine despre AUR e că poate clătina stabilitatea nu doar a sistemului politic românesc, ci a însuşi sistemului de valori (pro-europene, pro-atlantice, pro-democratice) din România. Când se va prăbuşi acest "partid" e dificil de estimat, aşadar trebuie "ajutat" să dispară, iar electoratul său recuperat şi educat.
O temă de reflecţie grea, nu doar pentru politicieni, sociologi ori servicii de informaţii (ştiu că sună murdar, dar asta e), ci pentru întreaga "opinie publică". Inclusiv pentru societatea şi presa care au ignorat pericolul în aglutinare, distrându-se fie cu, fie de Cataramă...