În urma memorandumului prin care Guvernul a aprobat deblocarea a 6.850 posturi în sistemul sanitar public din întreaga țară, un număr total de 12 unități din județul Bihor vor putea organiza concursuri pentru ocuparea, în total, a 201 posturi.
Pe lângă Spitalul Județean din Oradea, beneficiarii deciziei sunt și spitalele teritoriale din Marghita, Beiuș, Ștei, Aleșd și Salonta, Spitalul CF și cel al MAI din Oradea, Spitalul de Recuperare din Băile Felix, cel de Psihiatrie și Măsuri de Siguranță din Ștei, un centru de sănătate comunal și un centru de diagnostic și tratament al MAI.
193 pentru spitale
Cele mai multe posturi noi au fost aprobate, conform anexei memorandumului, care prezintă lista tuturor posturilor deblocate, Spitalului Județean Bihor, în total 131, dintre care 23 pentru medici, 4 pentru „alt personal de specialitate medico-sanitar cu studii superioare”, adică farmacist sau biolog, 47 pentru asistenți medicali și 57 pentru personal auxiliar, adică infirmiere, brancardieri.
Spitalul Municipal Dr. Pop Mircea din Marghita va avea 8 posturi noi, dintre care 2 de medic, 3 de asistent medical și 3 de auxiliar.
Spitalul Orășenesc din Ștei va putea face 3 angajări, din care 2 asistenți medicali și 1 auxiliar.
În ce privește Spitalul Municipal Episcop Nicolae Popovici din Beiuș, acestuia i-au fost aprobate 17 posturi noi: 3 de medic, 8 de asistent și 6 de personal auxiliar.
Spitalului CF Oradea i-au fost aprobate 2 posturi, câte unul de medic și respectiv de asistent.
Spitalul Clinic Avram Iancu din Oradea, al Ministerului Afacerilor Interne, va putea face încă 5 angajări, pe un post de medic și câte două de asistent, respectiv de personal auxiliar.
Spitalului Orășenesc Aleșd i-au fost aprobate 3 posturi noi, câte unul de medic, de asistent medical și de personal auxiliar.
Spitalul de Recuperare Medicală din Băile Felix va avea încă 9 posturi, din care unul de medic, unul de „alt personal de specialitate medico-sanitar cu studii superioare” (farmacist, biolog), 3 de asistent și 4 de personal auxiliar (infirmieră, brancardier).
Alte 5 posturi au fost aprobate Spitalului Municipal din Salonta: câte unul de medic și de asistent, precum și 3 de personal auxiliar.
Spitalul de Psihiatrie și pentru Măsuri de Siguranță Ștei, subordonat Ministerului Justiției, va avea încă 10 posturi în organigramă, dintre care 2 de medic, 1 de „alt personal de specialitate medico-sanitar cu studii superioare” (farmacist, biolog), 3 de asistent și 4 de personal auxiliar.
8 posturi pentru centre medicale
Centrul de Sănătate Multifuncțional din Bratca, aflat în subordinea Consiliului Local al comunei, va putea angaja încă un salariat, din categoria „alt personal de specialitate medico-sanitar cu studii superioare” (farmacist, biolog).
Alte 7 angajări va putea face Centrul Medical de Diagnostic și Tratament Ambulatoriu din Oradea, din subordinea Ministerului de Interne, pentru 4 medici și 3 asistenți medicali.
Rogobete: Bihorul, favorizat
După aprobarea memorandumului, fostul ministru al Sănătății Alexandru Rogobete, a acuzat Guvernul că ar fi favorizat județul Bihor, aprobând Spitalului Județean din Oradea 131 de posturi, mai multe decât cele aprobate altor spitale județene din țară, din județe cu mai mulți locuitori.
„Trebuie să explicaţi românilor după ce criterii s-au împărţit posturile «deblocate» prin Memorandum”, a cerut Rogobete, marţi seară, arătând că Spitalul Județean din Bacău, județ cu 601.000 locuitori, a primit doar 77 posturi, cel din Brașov (546.000 locuitori) doar 65 posturi, Spitalul Județean din Cluj (679.000 locuitori) 51 posturi, iar cel din Constanţa (655.000 locuitori) 65 posturi.
Fostul ministru afirmă, de asemenea, că institutele naţionale, care tratează pacienţi din toate judeţele, au primit posturi mai puține, ca de pildă Institutul Naţional de Boli Infecţioase Prof. Dr. Matei Balș, cel mai mare şi singurul institut naţional de boli infecţioase - 15 posturi; Institutul Oncologic Bucureşti, unul dintre cele mai mari centre oncologice din ţară, care tratează pacienţi din toată România - 22 de posturi; Institutul de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare Prof. Dr. C.C. Iliescu, cel mai mare institut de profil din România, care tratează pacienţi din toate judeţele - 24 de posturi.
„Nu se compară”
În replică, managerul Spitalului Județean Bihor, dr. Gheorghe Carp, a arătat, pe de o parte, că a cerut 400 de posturi, primind doar „152 de posturi”, iar pe de altă parte că paralelismul făcut de fostul ministru nu este corect.
„Spitalul nostru este cel mai mare spital județean din țară, după ce de-a lungul anilor a încorporat șase spitale - Maternitatea, fostul Municipal, care cândva a fost spital de pediatrie, fostul Spital TBC, fostul Spital de Psihiatrie... Avem în structură toate specialitățile, pe când în celelalte județe există spitale județene, iar pe lângă ele există, separat, spitale de pediatrie, de psihiatrie, de ginecologie și obstetrică, de pneumologie și așa mai departe. Nu poate fi făcută o comparație între celelalte spitale județene și Spitalul Județean Bihor, comparația nu e corectă. În plus, suntem județ de graniță, iar spitalul nostru primește pacienți și din alte județe”, a spus managerul Carp.