Prin memorandumul aprobat marți de Guvern pentru deblocarea unor posturi din sistemul sanitar public, Spitalul Județean din Oradea va putea angaja 152 medici, asistenți, infirmieri și auxiliari, după ce conducerea unității a cerut 400 posturi.

Fostul ministru al Sănătății Alexandru Rogobete (PSD) acuză Guvernul de favoritism fiindcă ar fi alocat Bihorului 132 posturi în timp ce alte județe mai mari au primit mai puține posturi, dar managerul spitalului, dr. Gheorghe Carp, afirmă că situația este, în realitate, mult diferită.

152 din 400 cerute

În realitate, Spitalului Județean Bihor i-au fost aprobate 152 posturi prin memorandumul aprobat de Guvern în cea mai recentă ședință, de marți seară, prin care a dat undă verde pentru organizarea concursurilor de ocupare a 6.850,75 posturi vacante în sistemul sanitar din întreaga țară.

„Este vorba despre 152 posturi din 400 pe care noi le-am solicitat”, a declarat miercuri, pentru BIHOREANUL, dr. Gheorghe Carp, managerul Spitalului Județean din Oradea. Potrivit acestuia, din totalul celor 152 posturi aprobate, 23 sunt pentru medici și 56 pentru asistenți medicali, iar diferența pentru infirmieri și personal auxiliar.

Bihorul, favorizat

În condițiile în care posturile au fost blocate încă din 2023, fostul ministru PSD al Sănătății Alexandru Rogobete (foto), care a deținut funcția din vara anului trecut până în luna aprilie a acestui an, a cerut explicații privind criteriile distribuirii celor 6.850,75 posturi deblocate acum, acuzând că Bihorul a primit 131 posturi la 551.000 locuitori, în timp ce județe cu mai mulți locuitori au primit posturi mai puține.

„Trebuie să explicaţi românilor după ce criterii s-au împărţit posturile «deblocate» prin Memorandum”, a cerut Rogobete, marţi seară, potrivit news.ro, arătând că Spitalul Județean din Bacău, județ cu 601.000 locuitori, a primit doar 77 posturi, cel din Brașov (546.000 locuitori) doar 65 posturi, Spitalul Județean din Cluj (679.000 locuitori) 51 posturi, iar cel din Constanţa (655.000 locuitori) 65 posturi.

Fostul ministru afirmă, de asemenea, că institutele naţionale, care tratează pacienţi din toate judeţele României, au primit posture puține, ca de pildă: Institutul Naţional de Boli Infecţioase „Prof. Dr. Matei Balş” – cel mai mare şi singurul institut naţional de boli infecţioase – 15 posturi; Institutul Oncologic Bucureşti – unul dintre cele mai mari centre oncologice din ţară, care tratează pacienţi din toată România – 22 de posturi; Institutul de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare „Prof. Dr. C.C. Iliescu” – cel mai mare institut de profil din România, care tratează pacienţi din toate judeţele – 24 de posturi, etc.

„Nu spun că Bihorul nu are nevoie de medici. Are. La fel ca toate judeţele şi toate marile spitale ale României. Opriţi-vă! Distrugeţi sistemul de sănătate!”, i-a transmis lui Bolojan fostul ministru al Sănătăţii.

„Comparația nu e corectă”

Managerul Spitalului Județean din Oradea, dr. Gheorghe Carp (foto), afirmă că unitatea pe care o conduce a primit mai multe posturi decât alte spitale județene din țară dintr-un motiv simplu: are toate specialitățile medicale, în timp ce în celelalte județe, pe lângă spitalele județene, există spitale monospecializate, ca atare comparația făcută de fostul ministru nu este corectă.

„Spitalul nostru este cel mai mare spital județean din țară, după ce de-a lungul anilor a încorporat șase spitale - Maternitatea, fostul Municipal, care cândva a fost spital de pediatrie, fostul Spital TBC, fostul Spital de Psihiatrie... Avem în structură toate specialitățile, pe când în celelalte județe există spitale județene, iar pe lângă ele există, separat, spitale de pediatrie, de psihiatrie, de ginecologie și obstetrică, de pneumologie și așa mai departe. Nu poate fi făcută o comparație între celelalte spitale județene și Spitalul Județean Bihor, comparația nu e corectă. În plus, suntem județ de graniță, iar spitalul nostru primește pacienți și din alte județe”, spune dr. Carp.

Pe de altă parte, acesta a subliniat că Guvernul a aprobat prin memorandum mult mai puține posturi decât a solicitat. „Noi am cerut 51 posturi de medic, ni s-au aprobat 23, încă mai avem nevoie de medici de Chirurgie toracică, Radiologie, Terapie Intensivă, Chirurgie”, a spus Carp.

„Spitale pentru angajați”

După ședința de Guvern de marți, premierul interimar Ilie Bolojan a arătat că într-o primă variantă i s-a cerut deblocarea a 26.000 posturi, în condițiile în spitalele publice din România sunt peste 190.000 angajați, și a explicat criteriile potrivit cărora au fost deblocate posturile. Primul a vizat ponderea cheltuielor de personal din totalul cheltuielor spitalului.

„Cu cât ponderea cheltuielor de personal era mai mică din totalul cheltuielor, cu atât spitalele au primit bonificații, pentru că înseamnă că au spațiu să își creasă cheltuiele de personal”, a spus Bolojan. Referindu-se la unitățile unde cheltuiele de personal au depășit 85-90%, premierul a spus că un astfel de spital „nu mai există practic pentru pacienți, ci există doar pentru angajați”, pentru că nu mai are bani să plătească medicamente, analize, să combată infecțiile nozocomiale și așa mai departe. „Aceste spitale au fost sancționate, practic, și li s-au diminuat posturile aprobate”, a arătat Bolojan.

Cel de-al doilea criteriu a fost gradul de ocupare a paturilor. „Cu cât un spital a avut un grad de ocupare a paturilor mai mare, cu atât a primit bonificații la aceste posturi, asta înseamnă că acel spital răspunde nevoilor cetățenilor, că specializarea respectivă, calitatea serviciilor medicale pe care le oferă, răspunde cererilor cetățenilor, și înseamnă că acele paturi sunt folosite judicios”, a explicat premierul.

Bolojan a arătat că personalul este normat la numărul de paturi aprobate, dar dacă gradul de ocupare este sub 50%, cum se întâmplă în mai mult de 150 spitale, asta înseamnă că ele de fapt „nu răspund nevoilor cetățenilor sau pacienților din arealul respectiv și consumă resurse pentru că dimensionarea personalului, mărimea spațiilor medicale, dotarea cu aparaturi este făcută la numărul de paturi aprobate”.

„Trebuie schimbate formula de finanțare”

În ce privește Spitalul Județean Bihor, managerul Gheorghe Carp afirmă că unitatea pe care o conduce are cheltuieli de personal mult sub media pe țară, în schimb gradul de utilizare a paturilor este foarte apropiat de „ideal”.

„Gândiți-vă că sunt spitale cu un grad de utilizare de 40%-50% și cheltuieli de personal de 95%. Premierul are dreptate să afirme că nu este normal ca spitalele să fie plătite, practic, nu după serviciile pe care le oferă, ci după numărul de paturi pe care îl dețin, chiar dacă ele sunt în mare parte nefolosite. În ce ne privește, Județeanul nostru are cheltuieli de personal de 62%, mult sub medie, și un grad de utilizare a paturilor de 78%, idealul ar fi de 80%, deci suntem foarte aproape”, a spus dr. Carp.

Acesta afirmă că în opinia sa Casa Națională a Asigurărilor de Sănătate trebuie să schimbe formula de finanțare a spitalelor. „În contractul cu Casa, prima cifră din formulă este numărul de paturi, asta nu reflectă realitatea. Dacă ai tehnologie și metode moderne de tratament și de diagnostic, durata medie de spitalizare se înjumătățește, noi am cerut chestia asta, schimbarea formulei. Voi cere inclusiv mâine, când avem o nouă întâlnire cu Casa Națională”, spune dr. Carp.

Dragoș Pîslaru: „Nu-i face onoare”

Dragoș Pîslaru, ministrul interimar al Muncii, a respins, în direct la Digi24, acuzațiile formulate de fostul ministru al Sănătății Alexandru Rogobete privind distribuirea posturilor deblocate în spitale. Pîslaru susține că alocarea a fost realizată pe baza unor criterii obiective și îl acuză pe Rogobete de „ipocrizie”, afirmând că acesta nu a cerut, în perioada în care a condus Ministerul Sănătății, suplimentarea posturilor printr-un memorandum adresat Ministerului Finanțelor.

„Această extragere cu penseta a unei valori referitoare la Bihor, pentru a încerca să sugereze că alocarea a fost subiectivă, poate fi ușor contrazisă prin punerea cap la cap a întregului set de date și verificarea modului în care au fost respectate criteriile. Este, din nou, un tip de campanie de dezinformare care nu-i face onoare celui care a lansat-o”, a declarat Pîslaru.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!