Un bărbat din Bihor a fost reținut pentru 24 de ore şi este anchetat pentru zoofilie, după ce a fost surprins de proprietarul unei oi în timp ce abuza sexual animalul, în satul Șușturogi din comuna Cetariu.
Potrivit unui comunicat transmis luni de Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, cazul a fost reclamat duminică, 26 iulie, în jurul orei 22:00, de către proprietarul animalului.
„Polițiștii din cadrul IPJ Bihor - Biroul pentru Protecția Animalelor au fost sesizați de către persoana vătămată cu privire la faptul că suspectul a întreținut raporturi sexuale cu un exemplar din specia ovine, în vârstă de aproximativ un an”, se arată în informarea oficială.
Anchetatorii susțin că suspectul, un localnic din Șușturogi în vârstă de 55 de ani, se afla sub influența alcoolului în momentul comiterii faptei.
Animalul a fost examinat clinic de medicii veterinari din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor, iar în urma controlului aceștia au constatat leziuni în zona genitală, specifice unor astfel de abuzuri.
Luni, 27 iulie, polițiștii au dispus reținerea pentru 24 de ore a bărbatului, acesta fiind încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Bihor.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zoofilie, faptă pedepsită de Legea privind protecția animalelor cu închisoare de la 2 la 7 ani.
Ancheta se desfășoară sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.