Decizia Curții Constituționale a României privind legea pensiilor magistraților a fost amânată pentru luni, 29 decembrie, după ce ședința de duminică, începută la ora 13.00, s-a blocat din lipsă de cvorum.
„Obiecția de neconstituționalitate a Legii pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu – amânare pentru mâine”, a fost mesajul oficial transmis duminică după-amiază de Biroul de presă al Curții Constituționale a României, prin care a fost anunțată reluarea ședinței luni.
Într-un comunicat transmis ulterior, Curtea Constituțională a României a precizat că a decis continuarea deliberărilor în data de 29 decembrie, de la ora 10," ca urmare a constatării lipsei de cvorum în ședința de deliberare din 28 decembrie 2025".
Potrivit informațiilor publicate de HotNews, ședința a fost marcată de mai multe pauze și s-a încheiat după aproximativ o oră și jumătate, după ce patru judecători propuși de PSD – Gheorghe Stan, Bogdan Licu, Mihai Busuioc și Cristian Deliorga – au părăsit sala și nu au mai revenit. În aceste condiții, în plen au rămas doar cinci judecători, sub pragul de două treimi prevăzut de regulament pentru desfășurarea ședințelor CCR.
Anterior, lucrările Curții au fost întrerupte de mai multe ori. După primele 45 de minute de discuții, judecătorii au luat o pauză, iar la reluare, alți patru membri ai CCR au ieșit din nou din sală. Judecătoarea Mihaela Ciochină a părăsit temporar ședința, revenind ulterior.
Curtea Constituțională urmează să se pronunțe asupra sesizării formulate de Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva legii adoptate de Guvern prin asumarea răspunderii în Parlament de premierul Ilie Bolojan. Judecătorii CCR mai analizaseră proiectul și pe 10 decembrie, când pronunțarea a fost, de asemenea, amânată din cauza aceloraşi judecători Bogdan Licu, Mihai Busuioc, Gheorghe Stan și Cristian Deliorga. Atunci, după câteva ore de dezbateri, în condițiile în care raportul era de 5 la 4 pentru respingerea sesizării, cei patru au cerut amânarea deciziei, potrivit surselor G4Media.
Actuala componență a Curții este aceeași care, în luna octombrie, a respins prima variantă a legii, cu cinci voturi la patru, pe motive de procedură. Atunci, CCR a stabilit că Guvernul nu a respectat termenul legal pentru obținerea avizului consultativ al Consiliului Superior al Magistraturii înainte de asumarea răspunderii.
Noua formă a legii prevede o perioadă de tranziție de 15 ani pentru creșterea vârstei de pensionare, față de 10 ani în varianta anterioară. Astfel, judecătorii și procurorii ar urma să se pensioneze la 65 de ani începând cu anul 2042, vârsta urmând să crească gradual, cu câte un an. Pensia de serviciu ar urma să fie stabilită la 55% din media indemnizațiilor brute din ultimele 60 de luni, fără a depăși 70% din ultimul salariu net. În prezent, pensia reprezintă 80% din ultimul salariu brut.
Reforma pensiilor magistraților a generat proteste ample în instanțe și parchete din întreaga țară, după ce judecătorii și procurorii au respins în bloc propunerile Guvernului și și-au suspendat activitatea. În acest context, Secțiile Unite ale Înalta Curte de Casație și Justiție, convocate pe 5 decembrie de președinta instanței supreme, Lia Savonea, au decis sesizarea Curtea Constituțională a României, apreciind că legea discriminează magistrații în raport cu alte categorii de beneficiari de pensii de serviciu. De asemenea, Consiliul Superior al Magistraturii a emis un aviz negativ asupra proiectului.