Proiectul de lege privind pensiile speciale ale magistraților din România este elaborat, are susținerea coaliției și urmează să fie trimis către Consiliul Superior al Magistraturii pentru avizare, a spus miercuri, la Pro TV, premierul Ilie Bolojan.

Șeful Executivului a anunțat că noua variantă cuprinde o modificare importantă: perioada de tranziție etapizată spre vârsta de pensionare de 65 de ani se extinde la 15 ani.

Bolojan a mai spus că va cere CSM să reacționeze prompt și să nu aștepte 30 de zile până să decidă dacă avizează favorabil sau nu proiectul.

O modificare importantă

Într-un interviu acordat Dianei Enache, Ilie Bolojan a declarat că, față de proiectul asumat în Parlament data trecută, „există o singură modificare substanțială”, respectiv creșterea vârstei de pensionare la 65 de ani să se facă „nu în 10 ani, cum era în primul proiect, ci în 15 ani”.

Plafonarea pensiilor la maximum 70% din ultimul salariu net a fost păstrată.

„Proiectul de lege este gata, el e pe circuitul de avizare, urmează să fie propus în transparență și să fie comunicat în aceste zile CSM în vederea avizării. Față de proiectul care a fost promovat în Parlament data trecută, există o singură modificare substanțială, în urma întâlnirii pe care am avut-o cu reprezentanții magistraților. Față de propunerea inițială se prevede un termen de tranziție între actuala prevedere legată de vârsta de pensionare și noua prevedere, deci creșterea vârstei de pensionare la 65 de ani să se facă nu în 10 ani, cum era în primul proiect, ci în 15 ani.

Această solicitare a fost făcută de către magistrați la această întâlnire. Am considerat că este una care ar putea fi acceptată. Prin urmare, este cuprinsă în acel pachet. Cealaltă prevedere principală, plafonarea pensiilor la maxim 70% din ultimul salariu net, a rămas în forma inițială. Acesta este principala modificare. Mai sunt două-trei aspecte tehnice, dar care nu afectează fondul problemei”, a explicat prim-ministrul la Pro TV. 

Șeful Guvernului a spus că chestiunile legate de noul proiect privind pensionarea magistrașilor au fost convenite în coaliția de guvernare PNL, PSD, USR și UDMR.

CSM să nu aștepte 30 de zile

Pe de altă parte, premierul României a declarat în aceeași emisiune că va cere CSM să se pronunțe mai repede decât în termenul legal de 30 de zile, dată fiind presiunea de timp asupra Guvernului legată de această speță. 

„Vom solicita avizul CSM. E adevărat, conform deciziei Curții Constituționale, CSM are la dispoziție 30 de zile, dar având în vedere că nu sunt modificări importante, solicitarea pe care o s-o facem CSM, în subsidiar, este să ne emită un aviz, indiferent cum vor considera - favorabil sau nefavorabil - într-un termen rezonabil, mai scurt de 30 de zile, dacă va fi posibil. În așa fel încât la sfârșitul săptămânii viitoare, când avem un termen de respectare a acestui jalon legat de pensiile speciale, să putem declanșa procedura de angajare a răspunderii Guvernului pe acest proiect, în așa fel încât în primele zile ale lunii decembrie să poată fi definitivată această procedură parlamentară. În condițiile în care nu vom primi acest aviz, va trebui să așteptăm termenul pe care CSM îl va da, și doar după ce primim acest aviz vom putea declanșa această procedură”, a detaliat Ilie Bolojan. 

Întrebat ce se va întâmpla dacă România depășește termenul de 28 noiembrie pentru îndeplinirea jalonului PNRR privind reforma din domeniul magistraturii, prim-ministrul a spus: „Există un risc destul de mare să pierdem această sumă de bani care este reținută în acest jalon”. Este vorba despre 231 de milioane de euro.

„Sper că toți cei care avem o răspundere și putem găsi o soluție pentru a rezolva probleme și a evita pierderi pentru România, facem ceea ce ține de noi în aceste zile”, a adăugat el. 

În octombrie, la 50 de zile după ce Guvernul Bolojan și-a asumat răspunderea pentru reforma pensiilor magistraților, Curtea Constituțională a României a admis contestația Înaltei Curți și a declarat legea neconstituțională. Decizia a vizat doar procedura de adoptare, nu și conținutul legii. O parte dintre judecătorii CCR au considerat că Guvernul trebuia să aștepte 30 de zile după avizul CSM. 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!