Nu faceți ca el, că veți păți la fel! Acesta este mesajul pe care ar trebui să-l înțeleagă bihorenii, în urma unei acțiuni a Poliției și comisarilor de mediu din județ, care au prins un bărbat din comuna Sânmartin în timp ce arunca deșeuri din construcții la marginea stațiunii Băile Felix.

S-a întâmplat vineri, când ofițeri din cadrul Serviciului de Ordine Publică al Inspectoratului Județean de Poliție Bihor l-au surprins pe șoferul unei autoutilitare marca Nissan Cabstar în flagrant, în timp ce descărca saci cu gunoaie rămase în urma unor lucrări de finisaje interioare, pământ și resturi de beton din demolări.

Deșeurile au fost abandonate în Băile Felix, comuna Sânmartin, în imediata apropiere a DN 76 Oradea - Deva, iar conform procedurii stabilite prin protocolul județean „Bihor curat”, polițiștii au chemat la fața locului și comisarii Gărzii de Mediu Bihor.

Aceștia au decis să confiște autoutilitara folosită de bărbatul domiciliat în aceeași comună, dar și să-l sancționeze. „Șoferul care a abandonat deșeurile, un cetățean cu domiciliul în comuna Sânmartin, a fost sancționat de către comisarii de mediu cu amendă contravențională în valoare de 20.000 lei. Autoutilitara a fost confiscată și dată în custodia Primăriei Sânmartin iar conducătorul acesteia a fost obligat la plata contravalorii eliminării deșeurilor cu o societate autorizată”, a transmis Garda de Mediu Bihor.

Așadar, bărbatul s-a ales cu o triplă pagubă: amenda defel simbolică, pierderea autoutilitare și cheltuielile pe care le va plăti pentru curățarea locului murdărit.

Un cost mare, față de cele câteva sute de lei pe care le-ar fi plătit dacă ar fi dus deșeurile la depozitul județean administrat de firma Eco Bihor, unde depozitarea unei tone de deșeuri costă 120 de lei, fără TVA, preț la care se mai adaugă 80 de lei pe tonă, taxa de economie circulară impusă de autoritățile naționale pentru deșeurile care nu sunt refolosite.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!