Primarul Oradiei, Florin Birta, a avut prima reacție publică pe tema marșului Pride care ar trebui să aibă loc sâmbătă în oraș, spunând că municipalitatea nu a luat încă o decizie dacă va permite sau nu organizarea lui, dar că miercuri va hotărî.

„Mâine vom lua o decizie și o vom comunica”, a declarat Birta, marți, la finalul unei conferințe de presă susținute la Colegiul Național Emanuil Gojdu, răspunzând unei întrebări a BIHOREANULUI.

Întrebat și cum răspunde oficialilor europeni care au făcut apel la respectarea dreptului persoanelor din comunitatea LGBT de a se întruni, edilul Oradiei a lăsat să se înțeleagă, fără să o spună direct, că mulți locuitori ai orașului nu-și doresc găzduirea marșului Pride. „Trebuie să avem grijă cum răspundem tuturor, și autorităților europene, și locuitorilor municipiului Oradea”, a spus Birta. Care este acest răspuns n-a mai spus. „Vom vedea mâine”, a conchis el.

Decizia va fi luată de Comisia de avizare a adunărilor publice din cadrul Primăriei Oradea, unde organizatorii marșului, asociațiile ARK Oradea și ACCEPT, au fost chemați luni, la o primă discuție pe tema Oradea Pride 2026.

După această întâlnire, ONG-iștii au declarat că întâlnirea a fost tratată superficial, fără analizarea concretă a celor 115 variante de traseu propuse și fără discutarea măsurilor de siguranță, ei rămânând cu îngrijorarea că municipalitatea le va respinge cererea.

În ultimii ani, Primăria Oradea a interzis marșurile solicitate de organizatorii Pride pe trasee centrale, invocând suprapunerea cu alte evenimente ori existența unor lucrări edilitar-gospodărești, și a indicat variante la periferia orașului. Anul acesta, organizatorii au propus, în solicitare, 115 trasee, în ordinea preferințelor, încercând să evite repetarea situațiilor precedente.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!