Cel mai mare buget din istoria Oradiei, în valoare de 2,38 miliarde lei, echivalentul a aproape 500 milioane euro, a fost aprobat marţi de Consiliul Local. Hotărârea a fost luată cu voturile reprezentanţilor PNL, în condiţiile în care opoziţia PSD a acuzat Primăria că nu a organizat o dezbatere publică cu orădenii, pe marginea modului în care sunt împărţiţi banii oraşului. Primarul Florin Birta s-a scuzat spunând că... nu i-a cerut nimeni!

Un buget de 500 milioane euro

Așa cum BIHOREANUL a mai scris, anul acesta Oradea îşi va depăşi toate recordurile în ceea ce priveşte veniturile.

"Este cel mai mare buget pe care îl are municipiul Oradea până în prezent, un buget care se ridică la 2,38 miliarde lei plus încă 51,8 milioane lei, excedent anului trecut. Asta înseamnă că în total avem un buget de aproximativ 500 milioane euro", a declarat primarul Florin Birta, marţi, în cadrul unei conferinţe de presă care a precedat şedinţa Consiliului Local.

Potrivit primarului, bugetul de anul acesta este format din veniturile proprii ale instituţiilor subordonate (33%), veniturile proprii ale Primăriei din taxe şi impozite (26%), fonduri europene (16%), împrumuturi (12%), prelevări de la bugetul de stat (11%) şi altele.

Cresc încasările din salariile orădenilor

În ceea ce priveşte încasările oraşului, una dintre cele mai importante surse o constituie IVG, reprezentând cota de 63% care revine oraşului din impozitul pe care îl plătesc firmele orădene pe salariile angajaţilor.

"La fiecare început de an, Finanţele stabilesc cota estimată de venituri din IVG. Anul trecut aceasta a fost estimată la 315 milioane lei, iar la finalul anului am încasat 319 milioane lei. Pentru anul 2023 cota din IVG estimată de Finanţe este de 363 milioane lei, ceea ce este o creştere semnificativă", a spus Birta.

Potrivit primarului, suma în creştere reflectă dezvoltarea economică a oraşului. "Ori că fondul salarial creşte de la an la an, ori că numărul locurilor de muncă creşte în fiecare an", a spus Birta.

"Un buget echilibrat"

În ceea ce priveşte cheltuielile oraşului, primarul Birta a arătat că 54% din bani (1,3 miliarde lei) vor acoperi cheltuielile operaţionale de funcţionare a instituţiilor, iar diferenţa de 46% (1,1 miliarde lei) se va folosi pentru dezvoltarea oraşului.

Birta a ţinut să precizeze că sumele sunt relativ egale doar pentru că municipalitatea are în subordine şi spitalele din oraş, care au mari cheltuieli de personal.

"Dacă ar fi să scoatem cheltuielile operaţionale ale spitalelor am avea un buget al Primăriei Oradea care s-ar împărţi în felul următor: 32% ar fi cheltuielile operaţionale şi 68% cele de investiţii", a spus el.

Chiar şi aşa, însă, Birta este de părere că Oradea va avea în 2023 "un buget echilibrat", care "va asigura funcţionarea optimă a serviciilor publice, dar şi cheltuieli pentru investiţii".

Propuneri fără ecou

De altfel, în ceea ce priveşte modalitatea de cheltuire a banilor, primarul Florin Birta a spus că anul acesta municipalitatea a primit 152 de adrese din partea orădenilor cu privire la diferite proiecte, însă fără mare succes.

Primarul a spus, fără a enumera concret, că unele solicitări au fost formulate de reprezentanţii opoziţiei UDMR şi USR, care au cerut fonduri pentru finanţarea unor lucrări sau activităţi. "După verificarea lor, o parte sunt introduse în buget, o parte vor fi verificate dacă se pot introduce în viitor, iar o parte nu pot fi şi nu sunt acceptate în acest moment", a spus Birta.

În mod surprinzător, anul acesta Primăria a primit de la orădeni şi de la locuitori din alte oraşe, precum Sibiu sau Timişoara, un număr mare de propuneri cu acelaşi obiectiv. "Au fost 140 de adrese prin care s-a solicitat finanţarea din bugetul local a unei campanii de sterilizare a câinilor şi pisicilor, plus microciparea lor", a spus Birta.

La fel ca doleanţele opoziţiei, cererile vor fi onorate doar parţial. Primarul este convins că "în Oradea nu avem o problemă din punct de vedere al câinilor fără stăpân", așadar "cei care au în grijă serviciul specializat vor avea bugetele necesare pentru sterilizarea şi microciparea tuturor câinilor care vor ajunge în adăpost". Şi cam atât...

"Nimeni nu a cerut dezbatere publică"

De altfel, această atitudine refractară a municipalităţii a şi stat la baza faptului pentru care bugetul a fost adoptat cu opoziţia reprezentanţilor PSD.

Social-democraţii s-au supărat că proiectele propuse de ei nu au fost luate în seamă. "Am văzut că proiectele propuse de noi sunt neglijate şi ocupă un plan secundar", a spus pesedistul Adrian Madar.

Colegul său de partid, Liviu Sabău Popa (foto) a fost şi mai direct. "Din păcate, în ultima perioadă văd că pe majoritatea materialelor, de cel puţin trei - patru ani, se evită dezbaterile publice", a spus pesedistul.

Liviu Sabău Popa a arătat, pentru comparaţie, că alte administraţii publice tot liberale, cum ar fi Primăria Cluj-Napoca, au organizat cu localnicii o întâlnire "hibrid" ca să îşi poată spune păsurile atât personal, la sediul Primăriei, cât şi online.

În replică, primarul Florin Birta (foto) a afirmat că bugetul local a fost anunţat în conferinţă de presă, iar reprezentanţii societăţii civile puteau cere oricând o întâlnire faţă în faţă. "Am spus public când am anunţat proiectul de buget că, dacă vor fi solicitări să organizăm o dezbatere publică pe buget, o vom organiza".

Primarul a spus că nici opoziţia, nici altcineva, nu a făcut o astfel de cerere. "Am primit solicitări ca anumite proiecte să fie incluse în buget, ca să fie finanţate, dar nu am primit nicio solicitare să organizăm o dezbatere publică", a replicat Birta.

De parcă, dacă ar fi vrut, conducerea Primăriei Oradea nu ar fi putut avea singură o astfel de iniţiativă...


UPDATE: USR Oradea cere înființarea autobuzelor școlare

Într-un comunicat transmis presei, USR Oradea a anunțat că are o propunere pentru bugetul municipiului, și anume înființarea autobuzelor școlare.

Practic, formațiunea reia o temă propusă încă din toamna anului trecut, când a cerut Primăriei să înfiinţeze rute de autobuz gratuite dedicate exclusiv elevilor care să funcţioneze la orele de vârf, când aceştia merg şi vin de la şcoală.

„Măsura ar fi menită să decongestioneze traseele către unităţile de învăţământ din zona centrală a oraşului”, arată USR.

În toamnă, municipalitatea respingea proiectul argumentând prin faptul că implementarea unui transport şcolar eficient ar fi imposibilă în contextul zecilor de şantiere din oraş.

Mai jos comunicatul USR Oradea integral:

USR Oradea propune pentru bugetul Oradiei înființarea autobuzelor școlare. E o idee care a stârnit printre orădeni suport și entuziasm atunci când am lansat-o prima oară.

Transportul public pentru copii reprezintă un beneficiu imens atât pentru copii, cât și pentru familiile lor.

E o opțiune sigură pentru copii, iar părinții se pot simți liniștiti știindu-și copilul protejat și că ajunge la timp la școală.

Este o opțiune eficientă din punct de vedere al costului pentru familii. Combustibilul, asigurarea și întreținerea unei mașini sunt astăzi scumpe, iar în Oradea veniturile familiilor sunt mici.  De altfel, mulți tineri își cumpară mașini în principal pentru a duce copiii la școală.

În plus, în alte țări, autobuzele școlare sunt concepute special pentru copii, construite pentru a fi mult mai mari și mai sigure, dotate cu monitoare care oferă videoclipuri educaționale sau povești distractive.

Măsura ar fi menită să decongestioneze traseele către unităţile de învăţământ din zona centrală a oraşului.

USR Oradea consideră că sunt necesare mai multe investiții în servicii publice care să aducă un plus calității vieții oamenilor în oraș. Este timpul ca prioritatea Primăriei să fie o viață bună a orădenilor. 


Vezi mai jos Hotărârea de Consiliu Local privind bugetul municipiului Oradea în 2023

 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!