Pianistul orădean Thurzó Zoltán, deţinător a patru recorduri Guinness, va susţine duminică, 27 aprilie, de la ora 18, un nou recital de pian dedicat creaţiei lui Frédéric Chopin, în sala Universităţii Creştine Partium din Oradea. 

Concertul, parte a seriei "Art&Culture – Chopin Complete Piano Music", va marca partea întâi a integralei mazurcilor compozitorului polonez, interpretate în ordine cronologică.

Programul serii va cuprinde primele 36 de mazurci compuse de Chopin, lucrări ce solicită o rafinată calitate a sunetului şi o supleţe remarcabilă a frazării pianistice.

„Un proiect mare are şi o responsabilitate mare. Ca să ne mişcăm autentic în timp, de fapt prin viaţa muzicală a lui Chopin, trebuie să gândim totul într-un cadru evolutiv”, a transmis Thurzó Zoltán într-un comunicat de presă. 

Artistul a explicat că a optat pentru o prezentare cronologică a mazurcilor pentru a reda cât mai fidel parcursul muzical al compozitorului.

Thurzó Zoltán a fost inclus de patru ori în Cartea Recordurilor Guinness, pentru realizări excepţionale: cel mai lung concert de pian din lume, desfăşurat timp de 130 de ore, recitalul susţinut la cea mai mare altitudine, pe Muntele Everest, concertul de pian organizat pe cea mai înaltă şosea din lume, în India, şi pentru titlul de cel mai rapid pianist, reuşind 500 de bătăi pe o singură clapă în doar 30 de secunde.

Biletele pentru concert sunt disponibile la preţul de 50 de lei şi pot fi rezervate la numărul de telefon 0742.901.902 sau achiziţionate la faţa locului, înainte de eveniment.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!