Cinci poliţişti au fost bătuţi, marţi, în Târgovişte, cu pumnii şi picioarele de mai multe persoane care au participat la înmormântarea unei fetiţe de 13 ani. Aceasta a murit după ce a fost lovită de o maşină în timp ce circula regulamentar, pe o trecere de pietoni din oraş.

Potrivit site-ului de ştiri Targovistenews.ro, scandalul a început în timp ce cortegiul funerar se îndrepta spre cimitir. Familia fetei decedate a anunţat poliţiştii care supravegheau cortegiul că vor să schimbe traseul şi să treacă prin faţa casei şoferului de 22 de ani care a lovit-o mortal în 7 iulie.

Agenţii prezenţi la înmormântare nu au fost de acord cu schimbarea traseului, moment în care mai multe persoane au început să fie agresive, să urle la ei, iar apoi câţiva bărbaţi i-au lovit cu pumnii şi cu picioarele.

Pentru a-i linişti, au intervenit alte echipaje, inclusiv jandarmi care au folosit sprayuri lacrimogene.

„Persoanele participante s-au manifestat agresiv şi ar fi lovit cu pumnii şi picioarele cinci poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa. Forţele de ordine (poliţişti şi jandarmi) au utilizat mijloacele din dotare, neînregistrându-se victime din rândul participanţilor. În urma intervenţiei, conflictul a fost aplanat", a transmis printr-un comunicat IPJ Dâmboviţa, potrivit sursei citate.

Atenție, videoclipul conține scene de violență!

Potrivit Stirileprotv.ro, poliţiştii bătuţi au fost transportaţi cu ambulanţa la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului din Târgovişte, unde au primit îngrijiri medicale. "Unul dintre pacienţi are fracturi la falangele degetelor, alţi doi pacienţi au traumatisme cranio-cerebrale nu foarte grave, iar ceilalţi doi au contuzii, escoriaţii, echimoze", a explicat dr. Elena Firoiu, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean din Târgovişte, conform sursei citate.

Între timp, trei bărbaţi implicaţi în scandal au fost reţinuţi. "În urma cercetărilor efectuate şi administrării probatoriului în cauză, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgovişte a dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore, pe bază de ordonanţă, faţă de trei bărbaţi, cu vârste cuprinse între 33 şi 46 de ani. Aceştia sunt bănuiţi de comiterea infracţiunilor de ultraj, faptă prevăzută de art. 257 din Codul Penal, cu referire la prevederile infracţiunii de lovire sau alte violenţe, faptă prevăzută de art. 193 din Codul Penal, şi tulburarea ordinii si linistii publice, faptă prevăzută de art. 371 din Codul Penal", a mai transmis, potrivit Adevarul.ro, IPJ Dâmboviţa. 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!