Au început lucrările de asfaltare pe pasajul rutier suprateran construit pe centura Oradea, la intersecția cu linia ferată Oradea - Băile Felix, în contextul proiectului tram-tren.

Primul strat de asfalt a fost așternut joi, pe rampa dinspre Oșorhei, iar de săptămâna viitoare lucrările se vor extinde și pe rampa dinspre cartierul Nufărul, a informat Consiliul Județean Bihor, titularul proiectului derulat în parteneriat cu Primăria Oradea și cu CNAIR.

Potrivit administrației județene, stadiul lucrărilor a ajuns la 75%, iar, în paralel cu asfaltarea, se montează parapeții de siguranță, se execută hidroizolația pasajului propriu-zis și a bretelelor laterale, iar echipele de muncitori finalizează relocările de utilități.

Noul pasaj va avea patru benzi de circulație, câte două pe fiecare sens, și o lungime totală de 810 metri.

foto: CJ Bihor

Investiția este realizată pentru fluidizarea traficului pe centura Oradea, în contextul implementării proiectului tram-tren, în cadrul căruia Consiliul Județean Bihor va reabilita linia ferată Oradea - Băile Felix și va achiziționa 14 vehicule care vor putea circula atât pe rețeaua feroviară din Zona Metropolitană Oradea, cât și pe rețeaua de tramvai din municipiu.

Pasajul este ridicat astfel pentru a prelua traficul de pe centură în acea zonă, iar tram-trenurile să poată trece pe sub acesta.

Valoarea lucrărilor pentru construirea pasajului este de 37,35 milioane lei, fără TVA, finanțarea fiind asigurată din fonduri europene, prin PNRR.

Constructorul este firma PORR Construct, iar termenul estimat pentru finalizarea lucrărilor este sfârșitul acestei veri.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!