De Zilele Art Nouveau orădenii au avut ocazia să vadă mândrețea de sală unde acum 100 de ani se dădeau spectacole de teatru, acum 80 de cabaret, acum 50 de ani rulau filme, acum 20 ajunsese sală de Bingo, iar acum-acum e un spațiu în așteptarea unor vremuri mai bune.
Istoria postrevoluționară a cinematografului este zbuciumată și marele ghinion a fost că nu s-au putut accesa fonduri europene pentru renovarea și revitalizarea lui. Ghidurile de finanțare au fost atât de straniu scrise încât se putea renova doar clădirea Vulturul Negru, fără sălile de spectacol aferente. Edilii au sperat apoi la fonduri elvețiene, apoi la cele norvegiene, că de fonduri orădene nici nu putea fi vorba.
E cât se poate de clar că ar fi nevoie de o grămadă de bani, bani pe care municipalitatea nu-i pune la bătaie pentru astfel de „fițe” câtă vreme mai sunt atâtea străzi de spart și pasaje de râmat. Directoarei Fundației de protejare a Monumentelor, Angela Lupșea, i-au ieșit zilele Art Nouveau și, în plus, a readus pe tapet încă una dintre bijuteriile Oradiei, numai bună de a fi ștearsă de praf pentru a i se reda strălucirea.
Dar la fel de greu ca procurarea de fonduri și găsirea de meseriași care să renoveze chinezăriile din sălile abandonate va fi ca Primăria să stabilească viitoarea destinație a complexului cultural, după care plâng și actorii teatrului, ajuns la limita încărcării, și highighișii care s-au săturat de Casa Sindicatelor, și Filarmonica, a cărei conducere încă nu știe dacă sala unde concertează acum îi va mai aparține și mâine.