Administrațiile locale își pot drămui banii mai bine dacă achiziționează în comun mai multe produse și servicii, deoarece în acest fel, datorită volumelor mari, prețurile obținute vor fi mai mici.

Ca să demonstreze beneficiile achizițiilor centralizate, reprezentanții CJ Bihor au dat primarilor din județ ca exemplu economiile făcute de administrația județeană și cele 20 de instituții subordonate la achiziția de produse de papetărie și birotică, respectiv de curățenie, la prețuri cu până la 47% decât prețurile medii ale pieței.

Economii semnificative

Reprezentanții primăriilor din Bihor s-au întâlnit luni, la sediul CJ Bihor, la inițiativa conducerii administrației județene, pentru a le fi prezentate avantajele achizițiilor centralizate de produse și servicii, după un model deja testat de aceasta prin așa numita Unitate Centralizată de Achiziții (UCA).

Așa cum BIHOREANUL a mai scris, UCA Bihor a fost înființată în 2023, la inițiativa fostului președinte al CJ Bihor, Ilie Bolojan, în urma unui protocol încheiat cu Agenția Națională de Achiziții Publice, iar anul trecut a lansat primele două proceduri de achiziții în comun atât pentru CJ Bihor, cât și pentru toate cele 20 de instituții subordonate administrației județene, ambele proceduri fiind finalizate anul acesta.

Rezultatul, potrivit actualului președinte al CJ, Mircea Mălan (foto), precum și responsabilei UCA Bihor, Larisa Oșorheian - care au dat aceste detalii ulterior, într-o conferință de presă - este că pentru achiziția de produse de papetărie și birotică, unde prețul estimat a fost de 4,680 milioane lei, s-au semnat două contracte-cadru pe 4 ani la prețuri cu 35% și respectiv cu 45% mai mici, și anume de 2,571 milioane lei și respectiv de 3,071 milioane lei.

În ce privește achiziția pentru produse de curățenie, în două loturi, procedura s-a finalizat la un preț cu 47% și respectiv cu 18,67% sub prețurile estimate, de 7,368 milioane lei și respectiv de 719.887 lei, și anume la 3,900 milioane lei și respectiv la 585.449 lei, iar asta după ce în competiție au fost cinci ofertanți.  „Cu cât suntem mai mulți (n.r. - autorități contractante), cu atât prețurile scad. Este o regulă de bază a economiei”, a spus Mălan.

„Este vorba despre acorduri-cadru pe 3-4 ani, asta nu înseamnă că s-au comandat efectiv produsele”, a precizat responsabila UCA Bihor, Larisa Oșorheianu (foto), adăugând că furnizarea produselor este comandată de instituții pe măsură ce acestea au nevoie de ele, dar la prețurile deja stabilite. Un alt câștig este că, dacă la momentul în care se comandă un articol el nu este disponibil la ofertantul câștigător, poate fi comandat la „al doilea ofertant câștigător cu care s-a semnat contractul cadru”.

Ca exemple, responsabila UCA Bihor a afirmat că un stilou al cărui preț mediu de piață este de 70 lei a fost achiziționat cu 10,5 lei, iar hârtia office A4 de 80 grame la 18 lei, prețul de piață mediu fiind de 23 lei.

„Trebuie să fim și mai atenți”

Șeful CJ Bihor a spus că astfel de Unități Centralizate de Achiziții „funcționează cu succes în Europa de 20 de ani”, iar înființarea lor este „o cerință a Comunității Europene, fiind menționată ca necesitate și în Raportul pe anul 2024 al Curții de Conturi a României”, și fiind, de asemenea, prevăzută și în actualul program de guvernare.

„Suntem într-o perioadă în care trebuie să fim și mai atenți cu modul în care gestionăm banii publici, pentru că situația financiară a țării ne creează și nouă probleme în ce privește traversarea acestei perioade”, a mai spus Mircea Mălan.

Acesta a adăugat că „i-a îndemnat pe primari” să adere la UCA, intenția fiind ca prin această structură să fie achiziționate pe viitor și energia electrică, combustibilii, mobilierul, produsele IT și altele.

De asemenea, reprezentanții CJ Bihor vor încerca să convingă și unitățile de învățământ din județ să facă achiziții centralizate pentru a obține atât prețuri mai bune, cât și „produse și servicii de calitate bună”.

Despre celelalte proiecte, data viitoare

De notat că întâlnirea de luni cu jurnaliștii a fost prima organizată de actualul președinte al CJ Bihor de la alegerea sa, în 18 mai a.c., iar BIHOREANUL l-a întrebat de ce a ales pentru prima sa conferință de presă în această calitate o chestiune atât de tehnică, în loc să o dedice unor teme de actualitate, cum ar fi stadiul implementării proiectelor în derulare și proiectele pregătite spre a fi derulate în perioada următoare.

„Felul în care sunt folosiți banii publici este o chestiune importantă”, a replicat Mircea Mălan, promițând însă că va organiza în viitorul apropiat conferințe de presă, separate, pentru ambele categorii de proiecte, inclusiv pentru a prezenta „proiectele pe care le pregătim pentru următoarea perioadă de finanțare europeană”.

Ca exemplu, BIHOREANUL l-a întrebat de ce nu au început efectiv lucrările pentru lărgirea DN 19 Oradea – Satu Mare de la ieșirea din Episcopia până la intrarea în Biharia și respectiv a DN 79 Oradea – Arad din dreptul Aeroportului până la intersecția cu centura Nojorid și cu drumul comunal spre Livada de Bihor, ori în ce stadiu este construirea centurii Biharia, singura nefinalizată dintre cele 7 începute pe vremea când administrația județeană era condusă de Ilie Bolojan.

Mălan a afirmat că pentru lărgirea celor două drumuri naționale începerea lucrărilor încă nu a fost autorizată de CNAIR, iar în ce privește centura Biharia va avea loc curând o vizită pe șantier.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!