Primăria Oradea a scos la licitaţie lucrările de reabilitare termică a palatului administrativ al oraşului.

Anunţul de achiziţie a lucrărilor a fost publicat pe SICAP, termenul limită de depunere a ofertelor fiind 4 februarie.

„A fost lansată licitaţia pentru execuţia lucrărilor interioare de creştere a eficienţei energetice la clădirea Primăriei Oradea. Acest proiect este complementar restaurării exterioare a primăriei, precum şi restaurării unor încăperi interioare, lucrări care s-au finalizat în anul 2022”, a anunţat luni Primăria Oradea printr-un comunicat de presă.

Investiţia, în valoare de 29,5 milioane de lei plus TVA, vizează reabilitarea instalaţiilor interioare, de la cele electrice până la cele sanitare sau de încălzire şi izolarea clădirii, printr-un proiect finanţat prin PNRR.

„Totodată, clădirea va fi echipată cu echipamente performante specifice ventilării cu recuperatoare de căldură cu o eficienţă energetică ridicată. Lucrările cuprind şi montarea unor staţii de alimentare a vehiculelor electrice”, se menţionează în comunicat.

Lucrările de reabilitare a faţadei palatului administrativ al oraşului s-au încheiat în toamna lui 2021, după doi ani de şantier, dar reabilitarea interioară a clădirii a continuat și în 2022. Printre altele, atunci a fost refăcut acoperişul clădirii şi s-au reamenajat spaţiile cu destinaţie turistică, intrarea în clădire, scara de onoare, biroul primarului, respectiv sălile Traian Moşoiu şi Rimler Karoly.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!