Compania Electrica continuă să-şi trateze clienţii ca un jupân.

Un orădean s-a plâns lui Bihorel că din vara anului trecut, de când a devenit prosumator, montându-şi pe casă panouri fotovoltaice şi începând să "injecteze" în reţeaua publică curentul pe care nu îl consumă, n-a mai primit nicio factură de electricitate, astfel că habar nu are nici câtă energie ia din reţea, nici câtă vinde.

Anul trecut, Electrica i-a transmis că, din cauza schimbărilor legislative dese, nu pot să-şi configureze sistemul de facturare şi situaţia va reveni la normal când va exista stabilitate.

Numai că, deşi între timp alte schimbări nu s-au mai făcut, omul tot fără facturi a rămas, doar scuzele schimbându-se.

Compania i-a transmis recent că pur şi simplu este depăşită de volumul de lucru şi de aceea nu-i poate calcula echivalarea între consum şi producţie, lucru pe care îl va face până la sfârşitul acestui an! Problema lui nu este doar teama că va primi, cândva, o factură cu o sumă babană, ci că de la 1 iulie, când se elimină plafonarea tarifelor la electricitate, va fi obligat să rămână clientul Electrica, căci, neavând nicio factură de când este prosumator, nu îndeplineşte una dintre condiţiile prevăzute de lege pentru schimbarea furnizorului.

Altfel spus, Electrica îl ţine captiv, chiar dacă ar avea dreptul să aleagă altă firmă. Şi, când va avea chef, îl va pune şi la plată...

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!