Clubul Ziariștilor: În perioada interbelică, presa orădeană avea inclusiv un local cu jocuri de noroc (FOTO)

• Caracterizată prin diversitate, cum era și „casta” jurnaliștilor, presa orădeană interbelică avea un club doar al ei, deschis la un moment dat publicului larg încât a ajuns să numere 1.600 de persoane. 
• Una dintre cele mai active asociații profesionale din Oradea interbelică reunea gazetarii în discuții colocviale, condimentate cu jocuri și manifestări artistice, cu invitați de marcă din țară și străinătate, dar activitățile Clubului Ziariștilor erau și criticate, pentru că aceștia practicau jocuri de noroc ruinătoare.

Prima jumătate a secolului XX a fost prolifică dezvoltării asociațiilor culturale și profesionale, stimulată de dezvoltarea urbană, cum a fost și cazul Oradiei, unde apăreau noi industrii, meseriași și specialiști.

Creșterea nivelului de educație a sporit cererea culturală, iar „piața” a răspuns. Printre asociațiile fondate în orașul de pe Criș s-a numărat și Cercul sau Clubul Ziariștilor, o organizație profesională și culturală dedicată gazetarilor și nu numai.

BIHOREANUL vă arată povestea sa.

Ofertă diversă 

Peisajul publicistic orădean al anilor 1910 cuprindea gazete active de mulți ani, precum Szabadság, fondată de Laszky Ármin (foto) în 1875 și Nagyváradi Napló, fondată de Fehér Dezső în 1898.

După unirea Crișanei cu Regatul României au apărut noi publicații în limba română. Prima, în toamna lui 1918, a fost Tribuna Bihorului, ulterior Tribuna, în 1920 fiind înființată și revista culturală Cele Trei Crișuri. În 1923-1924 apărea cotidianul Vestul României, tot în 1924 Sentinela de Vest, iar în 1926 era reactivată revista Familia. Reînființata Episcopie Ortodoxă a Oradiei publica revista Legea românească, iar Școala de Jandarmi – Revista jandarmeriei.

În 1929 apărea un nou cotidian – Gazeta de Vest, devenit în 1936 Noua Gazeta de Vest, iar în 1940 din nou Gazeta de Vest. Printre publicațiile maghiare noi se numărau Erdély Lapok, Magyar Lapok, Népunk și Magyarság. Constantin Mălinaș arăta că în anul 1920 în Bihor apăreau 29 de periodice, dintre care 8 în limba română și 21 în maghiară, iar în 1937 apăreau 72 de periodice, dintre care 47 în română și 25 în maghiară. Au existat și publicații bilingve sau trilingve.

În paralel, s-a dezvoltat și industria tiparului. Ziarele și revistele erau imprimate în special de tipografiile orădene, precum Sonnenfeld sau Otto Hugel, în perioada antebelică, iar ulterior de Tipografia Românească, Biharia, Cele Trei Crișuri și Diecezana.

Ziariștii se organizează

În 1917 a fost înființat un Cămin al Ziariștilor, prezidat de notarul Mezey Mihály, cu sediul în Palatul Sztarill și rezervat exclusiv bărbaților. A avut, însă, o viață scurtă.

În anii 1920 s-a pus problema reînființării asociației. În 1922 ziaristul Szűts Dezső a încercat, fără succes, fondarea unei Societăți a Artiștilor, ziariștilor și scriitorilor. Noul Club al Ziariștilor a fost creat în 1925 de 25 de gazetari români și maghiari și a funcționat provizoriu în casa de pe strada G. Coșbuc nr. 1.

Clubul a fost deschis în decembrie 1925, cu ocazia Congresului Ziariștilor Minoritari din Ardeal și Banat. La eveniment au fost invitați, printre alții, Constantin Mille, președintele Asociației Presei Române, și Constantin Costa-Foru, co-fondator al Ligii Drepturilor Omului. Clubul era condus de gazetarii Katona Béla și Ivanyi Ferenc, iar președintele onorific era Cziffra Kálmán.

Clubul și-a amenajat ulterior un sediu într-un apartament al Hotelului Rimanóczy (foto), fiind inaugurat în mod festiv în decembrie 1926, în prezența autorităților locale, în frunte cu primarul Gheorghe Tulbure, și el ziarist. „O sală enormă, cu o vastă bibliotecă, elegant mobilată și cu un desăvârșit gust artistic, a strâns tot ce este intelectual și de elită în orașul nostru”, relata ziarul Cuvântul. Președinte era Perédy György, iar printre membri se numărau Tiron Albani, Katona Béla, Hegedus Nándor, George A. Petre, George Bota și Tabery Géza.

Profesional și cultural

Statutul Clubului a fost publicat de istoricul Ion Zainea în Caietele Oradiei. Avea ca scopuri dezvoltarea vieții culturale prin organizarea de întruniri, jocuri sociale, serate, concerte și amenajarea unei biblioteci, încurajarea și sprijinirea ziariștilor și beletriștilor. Membri puteau fi „numai bărbații cu o viață anterior ireproșabilă care, în baza valoarei lor intelectuală-socială, vor fi potriviți pentru înaintarea scopurilor Clubului”. Avea Direcțiune și Adunare generală, iar membrii plăteau cotizații.

„Presa din acest oraș e un semn că ziariștii orădeni au conștiință profesională și patriotică”, remarca Gheorghe Tulbure la inaugurarea localului Clubului. Astfel de organizații au fost înființate, în perioada interbelică, și în Arad, Cluj, Satu Mare și Timișoara.

Printre primele acțiuni ale Clubului Ziariștilor s-a numărat o vizită la casa lui Octavian Goga din Ciucea, ocazie cu care poetului i-a fost înaintată invitația de a conferenția în Oradea. În 1927, Clubul demara o serie de șezători artistico-literare, prima cu artista Emilia Markus, care a recitat din Eminescu și Coșbuc, iar apoi cu fragmente de operă oferite de Maria Cornely de la Opera din Cairo. Într-o altă șezătoare, poetul George A. Petre (foto) a recitat din poeziile lui Petőfi Sándor și Ady Endre. Mai târziu, Clubul Ziariștilor a publicat un volum cu poezii de Ady, traduse în română de G.A. Petre, apărut în 1930 cu titlul „Sânge și aur”.

În salon și pe terasă

În vara lui 1929, Clubul avea circa 1.600 de membri, conform ziarului Epoca, deschizându-se deci și publicului larg. Gazeta menționa că „ziua, Cercul e pustiu”, dar seara „saloanele și grădina sunt neîncăpătoare față de mulțimea membrilor dornici de amuzamente”. În grădina de vară erau două piane, iar biblioteca avea cărți în română, engleză, maghiară, germană, franceză și italiană. Cercul mai dispunea de o sală pentru jocuri cu cărți și una pentru audiții radio, aici putându-se lua și masa la prețuri la jumătate față de restaurantele din oraș.

Ulterior, în iunie 1931, Clubul deschidea o terasă în curtea casei din strada Rimanóczy (azi Iosif Vulcan) nr. 10. Publicul era întâmpinat cu „flori, palmieri, pomi, luminație feerică, fântâni arteziene, muzică și răcoare”, relata Gazeta de vest. Clubul beneficia de curent electric la preț redus, nu avea oră de închidere și nu plătea niciun fel de impozite sau taxe, deși avea venituri și desfășura activități generatoare de profit.

Activitățile erau organizate relativ constant. O categorie o reprezentau conferințele. În ianuarie 1928, localul Clubului găzduia prelegerea „Afinități literare franco-române”, susținută de către Gh. Tulbure în maghiară, în fața unui „public select”, cum aprecia revista Familia.

Muzică și dans 

Aveau loc și manifestări muzicale și artistice. O „șezătoare” muzicală avea loc în decembrie 1929, cu participarea solistei Viorica Tulbure-Bogdan și a violonistului Jean Proșteanu, iar un an mai târziu spectatorii aveau ocazia să-l asculte pe tenorul Ștefan Mărcuș (foto). Acesta era, de altfel, un invitat constant, împreună cu alți artiști susținând arii din opere către finalurile de an. Concertele erau urmate, în noaptea de Anul Nou, de momente muzicale și tombole.

Dansatoarea Laura Bertini ajungea și ea în saloanele Cercului Ziariștilor pentru o reprezentație în octombrie 1933, iar două luni mai târziu concerta aici pianistul Bartók Béla. O altă cântăreață, Ileana Erdei, prezenta câteva opere în 1935, în același an sosind la Club și violonista Violeta Zilzer și pianista Ily Wecshler. Tenorul Jean Nicolescu-Nico, de la Opera Română, susținea un recital în 1937, în aceeași perioadă fiind invitată și pianista italiană Ornella Santoliquido, precum și orchestra Societății Filarmonice orădene. În februarie 1940 violonista Pásztor Barbara prezenta lucrări de Tartini, Porumbescu, Hubay și alții.

Oaspeții Clubului ascultau și concerte la radio, cum a fost cel al Filarmonicii din New York, în noiembrie 1931, audiție însoțită de o conferință.

Sediul Clubului Ziariștilor a fost schimbat în 1933, în octombrie fiind inaugurat noul local din clădirea Băncii Fuzionate din Piața Regina Maria (azi Regele Ferdinand I) nr. 4. Avea „sală de conversație”, săli de joc și cameră de lectură, cu cărți, lexicoane, reviste și ziare.

VIP-uri la Club 

Saloanele Clubului Ziariștilor au găzduit și întâlniri profesionale și cu diverse personalități culturale și politice. Una a fost întâlnirea cu George Enescu, în ianuarie 1927, invitat la discuții cu publicul după concert. Mai târziu, în octombrie 1935, aici s-au ținut seratele Congresului Federației presei din provincie, desfășurat timp de câteva zile în Oradea.

Alt oaspete important a fost directorul ziarului Curentul, Pamfil Șeicaru (foto). În aprilie 1940, acesta susținea comunicarea „Pentru o politică românească”, radiografiind politica internațională curentă și din precedentele două decenii. Printre personalitățile care au mai poposit aici s-au numărat Mihail Sadoveanu, Marioara Voiculescu, Traian Moșoiu și Octavian Goga.

Așadar, Clubul orădean al Ziariștilor a reprezentat un important loc al destinderii și culturalizării în societatea interbelică, deschis atât profesioniștilor, cât și publicului larg.

VICII ȘI IREDENTISM

„Se joacă cărți și se pierd milioane”

Unul dintre criticii activității Clubului era liberalul bihorean Ulpiu Traian Gomboșiu. În 1929 el declara presei centrale că scopul principal pentru care aceste Cercuri fuseseră înființate, acela de apropiere a gazetarilor români și cei maghiari, nu-și atingea scopul, stabilimentele devenind „cuiburi iredentiste” și ale jocurilor de noroc, cerând desființarea tuturor Cluburilor Ziariștilor din Ardeal și pentru că ar fi „speculat viciile” publicului.

Jocurile de noroc ținute inclusiv în saloanele orădene, sub nasul autorităților locale, lăsau lefteri diverși indivizi, de la oameni simpli la funcționari publici. De pildă, arăta ziarul Ordinea, funcționarul bancar Gutmann Gergely și-ar fi pierdut toată averea, fiind deferit Parchetului pentru delapidare, în timp ce comerciantul Nagy Béni a pierdut 1 milion de lei și propria casă la jocuri de noroc, iar notarul Cornița Pop din Beiuș tot 1 milion de lei. Printre membrii Clubului și jucători înrăiți de poker s-ar fi aflat și Szántó Dezső și Neuman Ernő, ambii comuniști cu condamnări la activ.

Gomboșiu acuza și că mușteriii Clubului Ziariștilor citeau zilnic ziare „defăimătoare” la adresa Regatului român, precum Daily Mail și New York Herald. Observațiile iredentiste au continuat, în 1936 ziarul Curentul arătând că, aici, „orchestra nu cântă o melodie românească”.