Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a respins contestațiile depuse de două dintre firmele care au pierdut licitația organizată de CNAIR în acest an, a cincea, pentru reluarea lucrărilor la tronsonul Suplacu de Barcău – Chiribiș al Autostrăzii Transilvania.

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere vrea să semneze contractul chiar dacă firmele nemulțumite vor merge mai departe, deschizând un proces în justiție.

În 10 zile

Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor (CNSC) a decis luni, 6 noiembrie, să respingă cele două contestații înregistrate de Precon Transilvania (Oradea) și de Nurol (Turcia), ceea ce, conform legii, permite CNAIR să semneze contractul de execuție a tronsonului de 26,35 km cu Erbașu Construcții.

Amintim că, în luna septembrie, cea din urmă firmă a fost declarată câștigătoare a licitației în cadrul căreia au fost depuse cinci oferte, contra sumei de 785,21 milioane lei (plus TVA).

După decizia CNSC, CNAIR ar trebui să solicite documentațiile firmei Erbașu, indiferent dacă oricare dintre contestatari vor merge mai departe, deschizând un proces în justiție, la Curtea de Apel București. Acțiunea în justiție poate fi demarată în termen de 10 zile.

„Inițiem semnarea contractului în baza deciziei CNSC, imediat ce o primim. Finalizarea semnării depinde de cât de rapid aduce documentele viitorul antreprenor”, a declarat BIHOREANULUI purtătorul de cuvânt al CNAIR, Alin Șerbănescu.

Anul trecut, CNAIR anulase procedura de licitație pentru încredințarea către asocierea Erbașu Construcții și Vahostav SK a contractului pentru acest tronson, cu toate că asocierea câștigase procedura, pentru suma de 524,956 milioane lei.

Biharia - Chiribiș, în așteptare

Tot în luna iunie a acestui an, CNAIR a scos la licitație și reluarea lucrărilor pe celălalt tronson neterminat al Autostrăzii Transilvania din Bihor, Biharia – Chiribiș, de 28,55 km, procedura fiind câștigată de asocierea Precon Transilvania (firmă controlată de patronul grupului Selina, Beniamin Rus) și Citadina 98 (Galați), contra sumei de 785,21 milioane lei (fără TVA).

Aici, rezultatul a fost contestat de Erbașu Construcții și de asocierea Strabag – Antrepriza de Reparații și Lucrări ARL Cluj SA.

CNAIR reziliase în 2022 un contract câștigat în 2020 pentru suma de 326 milioane lei de asocierea Trameco, Drum Asfalt, Drumuri Bihor (toate din grupul Selina), Vahostav SK (Slovacia), Water Drillings (București), deoarece antreprenorul a cerut suplimentarea valorii contractului pe motiv că expertizele pe șantier au indicat necesitatea unor lucrări suplimentare față de cele prevăzute în caietul de sarcini, întocmit în 2017.

Până în prezent, singurul tronson de autostradă construit în Bihor este cel dintre Borș și Biharia, de 5,35 km, dat în folosință în 2020 după lucrări executate rapid de asocierea Trameco, Drum Asfalt, Drumuri Bihor, Vahostav SK și Water Drillings, contra sumei de 134 milioane lei.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!