Coaliţia Rogerius, organizaţie civică orădeană care reuneşte mai multe asociaţii de proprietari, a cerut parlamentarilor bihoreni să modifice "de urgenţă" legislaţia care obligă la montarea de repartitoare de costuri în apartamente.

"Renunţaţi la repartitoare!"

Reprezentanţii organizaţiei au susţinut că dezavantajele provocate de repartitoare întrec avantajele pe care le aduc.

"Gruparea civică orădeană Coaliţia Rogerius a transmis grupurilor parlamentare PNL, PSD, UDMR şi USR-PLUS o adresă prin care cerem modificarea de urgenţă a legislaţiei privind obligativitatea montării repartitoarelor în apartamente. Pagubele pe care le va produce aceasta sunt mult mai mari decât beneficiile, cel puţin pentru majoritatea populaţiei ţării....", a transmis luni presei Ioan Horvath, membru fondator al organizaţiei.

Horvath a arătat adoptarea normativului care obligă la montarea de repartitoare la sfârşitul sesiunii parlamentare din 2020-2021 a fost "una fără vreo consultare reală, dat fiind faptul că toate asocierile ce includ asociaţii de proprietari sunt împotriva acestui demers".

Repartitoarele "cu" costuri

Reprezentanţii Coaliţiei Rogerius au cerut parlamentarilor PNL, PSD, UDMR şi USR-PLUS ca, odată cu deschiderea sesiunii parlamentare, să revină asupra modificărilor făcute la Legea energiei conform cărora proprietarii de apartamente din condomenii sunt obligaţi să îşi monteze pe calorifere repartitoare de costuri până la sfârşitul acestui an.

"Trebuie să ţineţi cont că, în fapt, sunt la bază câteva elemente de ordin obiectiv la care măcar în ultima sută de metri ar fi bine să reflectaţi", au transmis reprezentanţii organizaţiei.

Printre argumentele Coaliţiei Rogerius se numără faptul că "încălzirea neuniformă a unui bloc (n.r. în momentul în care proprietarul închide un calorifer dotat cu repartitor de costuri) este un factor de degradare a imobilului", iar achiziţionarea şi mentenanţa repartitoarelor de costuri "generează multe cheltuieli noi, inutile, printre care taxa de citire".

"Vor plăti dublu!"

Protestatarii au mai reclamat faptul că montarea de repartitoare de costuri duce la "expunerea totală a cetăţenilor (consumatorilor) la mâna unui prestator / cititor, fără să aibă siguranţă/control cu privire la veridicitatea facturii".

De asemenea, Coaliţia Rogerius aduce în discuție posibilitatea ca unii proprietarii de apartamente să îşi închidă caloriferele, lucru ce va duce la răcirea pereţilor și va genera situaţii absurde. "Cei care sunt nevoiţi să folosească încălzirea în standard normal de 22- 24 grade Celsius în apartament vor plăti dublu faţă de cei care nu domiciliază permanent, sau domiciliază până la jumătatea zilei, având apartament cu altă destinaţie".

După cum BIHOREANUL a mai scris, Legea 196 din 2021 prevede sancţiuni între 500 şi 1.000 lei pentru proprietarii care nu îşi montează repartitoare pe calorifere până la 31 decembrie 2021.

Normativul a intrat în vigoare în ciuda faptului că specialiştii în domeniu au avertizat că termenul de conformare este extrem de restrâns. Spre exemplu, din cele 68.000 de apartamente din Oradea, doar 6.000 construite recent au contoare, iar circa 8.000, mai vechi, au repartitoare de costuri.