Bihorul rămâne sub cod roșu de caniculă cel puțin până marți, 4 august, la ora 10. Administrația Națională de Meteorologie a prelungit duminică avertizarea, anunțând încă două zile cu temperaturi extreme, de până la 40 de grade Celsius, și nopți tropicale.
Noua avertizare emisă de Administrația Națională de Meteorologie este valabilă de duminică, 2 august, ora 10, până marți, 4 august, la aceeași oră, și vizează județele Bihor, Arad și Satu Mare.
Inițial, codul roșu anunțat pentru Bihor urma să expire luni dimineață, astfel că cea mai severă avertizare meteorologică a fost prelungită cu încă 24 de ore.
„În județele Satu Mare, Bihor și Arad valul de căldură intens va persista”, arată ANM.
Potrivit meteorologilor, în Bihor și Arad temperaturile maxime vor ajunge la 39-40 de grade Celsius, fiind așteptate valori comparabile cu recordurile absolute ale primei decade a lunii august. În Satu Mare, maximele se vor situa între 37 și 38 de grade.
Disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală va depăși pragul critic de 80 de unități. Nici nopțile nu vor aduce o răcorire semnificativă: minimele vor urca până la 23-25 de grade, cele mai ridicate valori fiind prognozate în Dealurile de Vest.
Separat, ANM a emis o informare meteorologică valabilă până joi, 6 august, ora 10. Valul de căldură va continua duminică și luni în vestul, sud-vestul, centrul și nordul țării, urmând ca de marți să se extindă și să se intensifice în sudul și estul României.
Meteorologii precizează că avertizările vor fi actualizate în funcție de evoluția și intensitatea fenomenelor.