Dacă au optat pentru colectarea deşeurilor reciclabile în saci, nu în pubele, orădenii care stau la case trebuie să nu uite o regulă importantă: fie folosesc sacii primiţi de la RER Vest, fie alţi saci coloraţi, dar transparenţi. Muncitorii firmei de salubritate trebuie să vadă că în saci sunt doar resturi reciclabile, înainte de a-i ridica.
Fără saci negri
Operatorul de salubrizare RER Vest reaminteşte codurile de culori acceptate la nivel european pentru marcarea recipientelor sau a sacilor pentru deşeuri. Galbenul reprezintă recipientele sau sacii în care se strâng deşeurile reciclabile, cum ar fi PET-urile, cutiile de detergent, dozele din aluminiu, hârtia şi cartonul.
Galbene sunt şi tomberoanele sau pubelele în care asociaţiile de proprietari colectează aşa-zisa "fracţie uscată". Şi sacii oferiţi gratuit, o dată pe an, orădenilor pentru depozitarea deşeurilor din plastic, metal, hârtie şi carton sunt tot galbeni.
"În cazul în care sunt orădeni care au epuizat aceşti saci, le recomandăm să depoziteze deşeurile reciclabile şi în alt tip de sac, fie şi colorat – dar nu negru sau gri - cât timp este transparent şi permite vizualizarea conţinutului. Facem aceste precizări în speranţa că orădenii vor înţelege de ce sacii de culoare închisă nu sunt ridicaţi în zilele de colectare a deşeurilor reciclabile", a declarat Laura Dărăban-Breb, responsabil de comunicare în cadrul RER Vest.
Semaforul reciclării
În toată lumea, colectarea deşeurilor se face pe culori, pentru că ajută la memorarea regulilor. Pe lângă galben, o altă culoare regăsită în Oradea este verdele, care marchează pubela pentru sticle.
Culoarea maro este asociată deşeurilor biodegradabile. Resturile vegetale şi alimentare, proaspete sau gătite, hârtie şi şerveţele umede, dar fără soluţii chimice, sunt deşeuri care se reciclează prin transformarea în îngrăşământ pentru plante.
Ultima culoare reprezentativă pentru colectarea deşeurilor din Oradea este negrul, care marchează pubela pentru deşeuri reziduale. În acest tip de recipient se colectează toate deşeurile care nu îşi au locul în fracţia uscată sau biodegradabilă, cu excepţia electronicelor, deşeurilor voluminoase sau periculoase.