Compania de Apă Oradea vrea să îşi construiască un sediu nou în strada Ogorului, în locul celui din strada Duiliu Zamfirescu. Consiliul Local a aprobat joi studiul de fezabilitate al investiţiei în valoare de 55 milioane lei, echivalentul a 11 milioane euro. Investiţia, cu termen de execuţie de trei ani, a fost aprobată cu votul exclusiv al reprezentanţilor PNL. Consilierii UDMR şi PSD au votat împotrivă.
Un sediu de milioane
Cu privire la oportunitatea construirii unui nou sediu, în nota de fundamentare apare o singură propoziție, la „generalități”, care spune: „În contextul dezvoltării rapide a societății, respectiv datorită existenței spațiului insuficient desfășurării corespunzătoare a activităților, se propune construirea unui sediu nou pentru Compania de Apă Oradea, respectiv amenajarea de locuri de parcare”.
Potrivit studiului de fezabilitate, viitorul sediu din strada Ogorului va avea un regim de înălţime cu demisol, parter şi trei etaje.
"Clădirea propusă va avea trei corpuri, C1, C2, C3, în formă de L în plan, având dimensiuni maxime de 85 metri lăţime şi 63,35 metri lungime. De jur împrejurul clădirii, la nivelul terenului, se vor realiza trotuare de protecţie, respectiv curţi de lumină şi zona demisolului. Aceasta va avea o înălţime de + 14 metri la atic", se menţionează în document.
Alăturat construcţiei ar urma să fie amenajate în total 84 de locuri de parcare pentru parcul auto al CAO.
Deoarece compania nu dispune de cele 11 milioane euro necesare construcţiei noului sediu cu toate facilităţile, conform hotărârii de Consiliu Local, "finanţarea obiectivului de investiţie se va realiza din bugetul local al municipiului Oradea sau din alte surse legal constituite".
"Vă rog să retrageţi proiectul!"
Costurile mari ale investiţiei într-un sediu nou pentru CAO, în condiţiile în care în Oradea există încă zone în care compania are de reabilitat sau extins reţele, a stârnit nemulţumirea consilierilor opoziţiei.
"Vorbim despre 11 milioane euro, sumă pe care CAO nu o are", a protestat liderul grupului UDMR, Szabó József, care a susţinut că operatorul ar trebui să se concentreze înainte de toate pe extinderea reţelelor şi îmbunătăţirea serviciilor.
"Eu cred că aceşti 11 milioane euro ar trebui să îi cheltuim pe orădeni şi după aia pe un sediu pentru CAO în parcul industrial. E o risipă de bani. Vă rog să retrageţi (n.r. acest proiect de HCL)", i-a cerut Szabó primarului Florin Birta.
Faceţi reabilitări de blocuri şi reţele!
De aceeaşi părere a fost şi pesedistul Liviu Sabău Popa. "Cu cei 55 milioane lei am putea să reabilităm 70 de blocuri cu patru etaje pentru 5.000 de orădeni sau să asigurăm apa şi canalizarea pentru toate cartierele care se află acum în dezvoltare în Oradea".
Social-democratul a subliniat că investiţia nu se justifică. "CAO are sediu funcţional în spatele clădirii Primăriei, un punct de lucru cu sute de metri pătraţi de teren în strada Clujului, altul pe Calea Borşului, în care tocmai a investit 8 milioane lei, şi fostul sediu al Termoficării din strada Jean Calvin, spaţiu care stă neînchiriat de ani de zile", a explicat pentru BIHOREANUL Liviu Sabău Popa.
În ciuda protestelor, în final, investiţia a fost aprobată, fără alte argumentaţii din partea Primăriei sau a reprezentanţilor CAO, cu 15 voturi din partea grupului PNL în vreme ce opoziţia UMDR-PSD a votat împotrivă.