La Spitalul Municipal Dr. Pop Mircea din Marghita se finalizează săptămâna aceasta concursul pentru postul de director financiar-contabil, joi fiind programată ultima probă, cea pentru susţinerea proiectului de specialitate de către cei doi candidaţi înscrişi, şi anume actuala interimară, Gabriela Haias, numită în primăvară de primarul municipiului, Marcel Sas Adăscăliţii, şi respectiv şeful serviciului de Contabilitate, Anton Baliban.

Lucru rar, favorit nu e "omul primarului", chit că Haias are experienţă ca funcţionar în biroul Achiziţii, ci Baliban, bănuit fiind că ar fi avut acces şi la lucrarea concurentei, datorită soţiei sale, Florentina Baliban, şefa serviciului de Resurse Umane, care în plus l-ar fi ajutat să-şi facă proiectul plagiindu-l pe cel al fostei directoare financiar-contabile Kocsis Emese.

Aşadar, comisia de concurs - formată din economişti ai Primăriei şi ai Direcţiei de Sănătate Publică Bihor - se vor trezi cel mai probabil cu o contestaţie, iar conducerea spitalului cu o problemă de etică pe care va trebui s-o rezolve cât mai rapid.

UPDATE: Drept la replică

În urma apariției acestui text, Anton Băliban solicitat un drept la replică, pe care îl reproducem întocmai în cele ce urmează:

Referitor la articolul aparut in presa in data de 19.10.2022, in primul rand am constatat ca acesta nu este asumat de nimeni, nefiind semnat.

De asemenea, nu inteleg de catre cine sunt banuit ca am plagiat proiectul de specialitate (10pag.) avand in vedere ca doar comisia de concurs a avut acces la dosarele candidatilor, neavand acces la alte dosare.

Consider acest articol doar o sicanare la adresa mea si a familiei mele.”

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!