Un copil de 10 ani din satul Lazuri, comuna Roşia, a ajuns în stare gravă la Spitalul Județean din Oradea, după ce a căzut cu o trotinetă electrică pe stradă.
Accidentul s-a produs marți la prânz, pe o stradă din sat. Copilul s-a dezechilibrat și a căzut în timp ce se plimba cu trotineta electrică, fără să poarte niciun fel de echipament de protecție.
După impact, băiatul a fost transportat inițial la spitalul din Beiuș, unde medicii au constatat că suferise un traumatism cranian și avea o acumulare de sânge în interiorul craniului, motiv pentru care au decis transferul de urgență la Oradea, unde minorul a intrat direct în sala de operaţie.
„Copilul a fost operat şi internat pentru scurt timp la Terapie Intensivă, după care a fost transferat la Secția de Neurochirurgie. Starea lui este stabilă”, a declarat miercuri BIHOREANULUI Lisa Crăiuț, purtătoarea de cuvânt a Spitalului Clinic Județean de Urgență Bihor.
Părinții riscă amendă
După cum BIHOREANUL a relatat recent, accidentele cu trotinete electrice sunt tot mai numeroase și mai grave în judeţ: în 2025 au fost înregistrate 113, aproape dublu față de anul precedent, iar în primele trei luni din 2026 s-au produs deja 20, cu 39 de răniți.
Polițiștii reamintesc că trotinetele electrice pot fi conduse pe drumurile publice doar de persoane care au împlinit 14 ani.
Dat fiind că băiatul rănit are doar 10 ani, părinții săi riscă o amendă între 100 și 500 de lei pentru nesupravegherea minorului, faptă ce constituie contravenție conform Legii nr. 61/1991.
Potrivit Codului rutier, conducătorii de trotinete electrice trebuie să aibă asupra lor actul de identitate, iar cei cu vârsta sub 16 ani sunt obligați să poarte cască atunci când circulă pe carosabil.
Trotinetele trebuie conduse pe pistele pentru biciclete, acolo unde acestea există. În lipsa lor, circulația este permisă doar pe drumurile unde limita de viteză este de cel mult 50 km/h. Pe trotuar, accesul este interzis, cu excepția zonelor în care este amenajată o pistă pentru biciclete.
Este interzis transportul unui pasager, iar la trecerile de pietoni utilizatorii trebuie să coboare și să traverseze pe lângă trotinetă. De asemenea, conducătorii trebuie să țină ambele mâini pe ghidon și nu au voie să circule sub influența alcoolului sau a drogurilor.
Pe timp de noapte, trotineta trebuie să aibă lumini și elemente reflectorizante funcționale. Polițiștii recomandă purtarea căștii, a cotierelor și a genunchierelor la orice vârstă, pentru reducerea riscului de traumatisme grave.