Crișul Sântandrei a terminat sezonul pe primul loc în play-out-ul Seriei 8 din Liga a III-a, după succesul obținut vineri, în deplasare, scor 3-2, pe terenul formației Olimpia MCMXXI Satu Mare, în ultima etapă a competiției.
Bihorenii au avut un început excelent de partidă și au ratat prima mare ocazie încă din minutul 3, când Rusu a trimis mingea în bară, după o combinație între Bodog și Gitye. Presiunea ofensivă a continuat, iar în minutul 11 Popescu a deschis scorul cu o lovitură de cap, după o centrare precisă a lui Maftei.
Avantajul echipei antrenate de Gheorghe Ghiț s-a majorat în minutul 21, când Bodog a profitat de o fază aglomerată în careu și a înscris pentru 2-0. Crișul a controlat jocul și, înainte de pauză, a mai punctat o dată prin Rusu, care a finalizat o acțiune colectivă spectaculoasă pentru 3-0.
În repriza secundă, gazdele au redus din diferență în minutul 59, cu un șut de la aproximativ 14 metri, iar în prelungiri au mai înscris o dată, după o deviere. Între cele două reușite ale sătmărenilor, Crișul a mai lovit o dată bara, prin Cirtea.
Tehnicianul Gheorghe Ghiț a profitat de avantajul de pe tabelă și le-a oferit minute și tinerilor jucători Benchea și Brisc, primul debutând în minutul 69.
La finalul partidei, antrenorul bihorenilor a felicitat echipa pentru parcursul din acest sezon și pentru câștigarea play-out-ului.
„Am încheiat campionatul pe primul loc în play-out, iar acest lucru arată caracterul acestei echipe. Chiar dacă unul dintre obiective a fost mai mare, am demonstrat că am format o echipă bună”, a declarat Gheorghe Ghiț.
Cu această victorie, Crișul Sântandrei încheie sezonul cu 50 de puncte și privește cu optimism spre viitoarea ediție de campionat.