Baschetbaliştii de la CSM CSU Oradea au obţinut sâmbătă primul succes din noul an. Elevii antrenorului Cristian Achim au învins în deplasare, nu fără emoţii însă, echipa CSM Târgu Jiu, după prelungiri, cu scorul de 87-79.

Jocul, care a contat pentru etapa a 17-a a campionatului Ligii Naţionale, a debutat bine pentru gorjeni, care s-au instalat la conducere, dar replica orădeană nu a întârziat să apară. Mai mult, CSM CSU s-a instalat la conducere şi a intrat în avantaj în prima pauză cu scorul de 19-12.

Debutul secvenţei secunde a adus o detaşare a bihorenilor, care s-au desprins la mai mult de zece puncte. Totuşi inconstanţa în joc şi apărarea, care în continuare mai scârţâie, le-au permis gazdelor să recupereze, iar la jumătatea disputei „roş-albaştrii” aveau un avantaj de doar cinci puncte, scor 38-33.

Din păcate, după pauza mare, trupa orădeană a fost de nerecunoscut şi nu a avut „nicio idee de joc”, s-a prezentat cu un „nivel inferior de intensitate celui etalat de aversar” şi a avut „o sumedenie de greşeli în ambele faze ale jocului”, după cum recunosc chiar reprezentanţii formaţiei vicecampioane  pe site-ul oficial. În acest fel, cu zece minute înainte de final, CSM Târgu Jiu a fost cea care a condus, cu scorul de 50-47.

În sfertul al IV-lea, Kris Richard a restabilit egalitatea, dar formaţia din Târgu Jiu a revenit la timonă, pe fondul unei alte căderi în joc a bihorenilor. Totuşi, Markovic şi Richard au înscris puncte importante pentru CSM CSU, iar partida a continuat într-o notă de echilibru până la final.

În ultimele secunde, Nikola Markovic a adus Oradea în avantaj, dar Târgu Jiu a egalat chiar în ultima secundă cu o aruncare de trei puncte. Astfel, după 40 de minute de joc s-a consemnat scorul de 75-75, meciul fiind trimis în prelungiri.

După ce gorjenii au fost primii care au înscris în minutele suplimentare, noua achiziţie a orădenilor, Ogden, dar şi Richard au înscris puncte preţioase pentru CSM CSU, care s-a desprins la şase puncte. De această dată însă, finalul celor cinci minute de prelungiri a fost bine gestionat de trupa bihoreană, care a terminat victorioasă, cu scorul de 87-79.

Cu 11 victorii şi 2 înfrângeri înregistrate până acum în Liga Naţională, CSM CSU Oradea a totalizat 24 de puncte şi ocupă locul 3

Principalul marcator în disputa de la Târgu Jiu a fost Kris Richard, autor a 21 puncte. L-a secondat Nikola Markovic, cu 18 puncte, în timp ce Malik Morgan, cu  24 puncte, a fost cel mai eficace de la formaţia gazdă.

Pentru formaţia orădeană de baschet masculin urmează acum meciul din Portugalia, cu Benfica Lisabona, joc prevăzut pentru miercuri, în FIBA Europe Cup.

Vezi mai jos meciul dintre cele două echipe: