Baschetbaliştii de la CSM CSU Oradea dispută vineri seara, de la ora 18, un nou joc cu SCM Ohma Timişoara, în cadrul Ligii Naţionale.

De această dată meciul este programat la Oradea, în Arena Antonio Alexe, în cadrul etapei a 29-a a Ligii Naţionale.

Se anunţă un joc mai dificil decât cel de la Timişoara, de marţi, când orădenii s-au impus la o diferenţă de cinci puncte, cu scorul de 67-62, întrucât acum pot reveni şi jucătorii care nu au avut drept de joc la meciul restant.

"Fără îndoială în angrenajul Timişoarei va reveni Gary Talton. Este încă neclar dacă Sherwood Brown şi Nikola Gajic vor fi apţi pentru jocul de la Oradea, în timp ce prezenţa pe parchet a lui Laci Lazar este puţin probabilă", se precizează pe site-ul formaţiei bihorene, în avancronica partidei.

Totodată, pentru CSM CSU Oradea va putea juca și noul sportiv din lot, Strahinja Jovanovic. 

"Am încasat 62 de puncte, dar nu de la echipa Timişoarei completă, ci de la o echipă fără trei jucători, pentru că nu puteau să joace toţi patru. Timişoara are cu totul o altă faţă şi alt potenţial ofensiv. De altfel au şi arătat-o. Au un sezon foarte bun şi vreau să-i felicit. La meciul de la Oradea, în mod evident va fi altceva. Cu Talton, Timişoara va arăta altfel. Nu ştiu dacă va fi şi Gajic, dar cu siguranţă echipa din Timişoara va avea altă faţă cu aceşti jucători în teren", spunea, după meciul de la Timișoara, Cristian Achim.

SCM Ohma Timişoara vine la Oradea după ce a disputat trei meciuri la rând pe teren propriu. Dar elevii antrenorului Dragan Petricevic au pierdut două din aceste jocuri, incluzându-l pe cel cu CSM CSU Oradea. "Leii din Banat" au un bilanţ general de 17-10 prin care se poziţionează pe locul al 5-lea în clasamentul la zi al Ligii Naţionale, în timp ce "leii roşii" au un bilanţ de 19-7 cu care se situează pe locul al 4-lea.

Partida de vineri, de la ora 18, de la Arena Antonio Alexe din Oradea, dintre CSM CSU Oradea şi SCM Ohma Timişoara va fi transmisă în direct la TV, pe Digi Sport şi Look Sport, dar şi online pe FRB TV (YouTube).

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!