Roș-albaștrii pregătiți de Cristian Achim își continuă maratonul de meciuri din luna martie cu o deplasare dificilă la București. Partida cu Rapid, programată sâmbătă, 14 martie, de la ora 19:30, este al doilea joc dintr-o serie de patru confruntări consecutive în deplasare.

CSM Oradea a început returul sezonului regulat în forță, cu victorii în fața echipelor FC Argeș Pitești și CSM Corona Brașov, consolidându-și prima poziție în clasament, cu 18 victorii și doar două înfrângeri. Formația din capitală, în schimb, vine după o pauză de peste o lună fără jocuri oficiale și ocupă locul 10, cu un bilanț de 10-10.

Rapid București s-a schimbat semnificativ de la întâlnirea tur din toamna trecută. Ionuț Bâscoveanu, secund al primei reprezentative a României, a preluat banca tehnică, iar echipa a adus doi jucători străini experimentați în Liga Naţională: Lewis Sullivan și Isiah Osborne, cel de-al doilea urmând să debuteze probabil sâmbătă. În lot mai figurează nume cunoscute precum Nikola Jevtovic, Roman Penn și Aurelian Gavriloaia, dar și patru foști jucători ai Oradiei: Tudor Gheorghe, Tudor Fometescu, Edward Petrescu și Nikola Markovic.

În tur, CSM CSU Raiffeisen s-a impus la Oradea cu 84-76, iar în confruntările directe de la revenirea Rapidului în primul eșalon, bilanțul este net favorabil bihorenilor: 8-2. Echipa din Oradea se deplasează în capitală în formulă completă, iar decizia finală privind echipa de start va fi luată chiar în ziua meciului.

Partida va fi transmisă în direct pe FRB TV (YouTube), oferind fanilor din Oradea șansa să urmărească evoluția favoriților lor în duelul cu bucureștenii.

CSM CSU Raiffeisen Oradea vizează a treia victorie consecutivă în retur și menținerea avansului în clasament.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!