Poloiștii de la CSM Oradea au părăsit competiția Euro Cup, sâmbătă seară, după ce au fost învinși și în manșa retur a sferturilor de finală de formația maghiară BVSC Manna Budapesta, scor 7-12, într-o partidă disputată la Bazinul Olimpic „Ioan Alexandrescu”.

După eșecul din tur, de la Budapesta (8-14), orădenii sperau la o revenire în fața propriilor suporteri, însă diferența de valoare și experiență a oaspeților s-a făcut din nou simțită. Astfel, echipa bihoreană se oprește și în acest sezon european în faza sferturilor de finală.

Start dificil pentru orădeni

Meciul a început sub semnul dominării maghiare, care au deschis scorul și s-au desprins rapid la 2-0, avantaj consemnat și la finalul primului sfert.

Replica gazdelor a venit abia în repriza a doua, când Tiberiu Negrean a înscris primul gol pentru CSM.

Până la pauza mare, însă, BVSC a continuat să controleze jocul și tabela, iar la jumătatea meciului să conducă cu 5-2.

Echilibru relativ după pauză

Sfertul al treilea a fost cel mai spectaculos, cu nu mai puțin de șapte goluri marcate. Orădenii au punctat prin Petar Velkic, Ivan Gusarov și Tommaso Insinna, dar adversarii au răspuns de fiecare dată, păstrând un avantaj confortabil, 9-5, înaintea ultimei reprize.

În debutul sfertului patru, oaspeții s-au desprins decisiv la cinci goluri diferență. CSM Oradea a încercat să revină în joc prin reușitele lui Velkic și Insinna, însă finalul a aparținut tot formației din Budapesta, care a închis tabela la 12-7.

Focus pe campionat

Cu două victorii clare în această dublă manșă, BVSC Manna Budapesta se califică fără emoții în semifinalele Euro Cup, în timp ce CSM Oradea își încheie parcursul continental.

Pentru echipa antrenată de Petar Kovacevic urmează acum obiectivele interne. Orădenii își vor concentra toate eforturile asupra campionatului național, unde au de apărat titlul cucerit în sezonul precedent.

În semifinalele competiției interne, CSM Oradea va întâlni Rapid București, în timp ce cealaltă confruntare va aduce față în față Steaua București și Dinamo București.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!