CSM Oradea a anunțat prelungirea colaborării cu antrenorul echipei de polo pe apă, Petar Kovacevic, care va rămâne la conducerea formației roș-albastre până la finalul sezonului 2028-2029.
Tehnicianul originar din Muntenegru, care deține și cetățenie franceză, se află la Oradea din vara anului 2024 și a avut un impact imediat asupra echipei de pe Crișul Repede, atât pe plan intern, cât și în competițiile europene.
Sub comanda sa, CSM Oradea a reușit calificarea în grupele Champions League, unde a ajuns în primele opt echipe ale Europei în sezonul 2024/2025. Ulterior, formația orădeană a continuat parcursul european în EuroCup, oprindu-se în faza sferturilor de finală.
Pe plan intern, echipa a cucerit trei trofee importante în această perioadă: titlul de campioană a României, Cupa României și Supercupa României, confirmând statutul de forță dominantă în poloul românesc.
Dincolo de rezultate, mandatul lui Kovacevic a fost marcat și de o reconstrucție a lotului, cu accent pe integrarea jucătorilor tineri, inclusiv sportivi locali sau formați în Oradea, unii dintre ei ajungând chiar în atenția echipei naționale.
Petar Kovacevic are o carieră bogată la nivel internațional, activând de-a lungul anilor în Muntenegru, Serbia, Franța, Turcia și Germania, atât la nivel de club, cât și în staffurile unor echipe naționale.